25 aprilie 2024

Rectificări de buget, aprobate într-o şedinţă de îndată

Consilierii locali au aprobat, într-o şedinţă de îndată, un proiect de hotărâre privind decontarea navetei personalului didactic cu domiciliul în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea educaţională pentru 2013-2014. Un alt punct de pe ordinea suplimentară a şedinţei a făcut referire la aprobarea rectificării bugetului local pe 2013. Astfel, prin votul consilierilor au fost alocaţi 200.000 Spitalului Municipal Mangalia, pentru capitolul „Învăţământ“ s-au suplimentat 193.000 de lei, pentru „Cultură, recreere şi religie“ – s-a redus suma iniţială cu 223.798 lei. La Asistenţă Socială bugetul a fost suplimentat cu 169.000 de lei, pentru o serie de lucrări la viitorul bloc social de pe strada M.I. Dobrogeanu, rămas nefinalizat din mandatul Tusac.

A mai trecut de votul aleşilor atriburea contractului „Delegarea gestiunii serviciului public de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat în Municipiul Mangalia“. Este vorba de câştigarea licitaţiei de furnizare a agentului termic de către societatea Goldterm SA, după ce procedura a fost reluată de trei ori. Tot pentru Goldterm SA, consilierii au aprobat o rectificare de buget, mai precis un transfer de bani de la capitolul „Reparaţii“ la cel de „Investiţii“ . Potrivit declaraţiei directorul societăţii, cu ajutorul acestor bani s-a realizat trecerea tuturor celor 11 centrale din Mangalia pe gaz. Dan Georgescu a ţinut să precizeze că banii nu provin de la Consiliul Local, ci sunt numai un transfer în cadrul Goldterm SA.