20 aprilie 2024

Anul acesta, Agenția de Șomaj Constanța introduce cursuri noi și estimează că va angaja peste 8.000 de persoane

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa a prezentat bilanţul activităţii desfăşurate anul trecut, precum şi obiectivele propuse pentru 2014. Ca urmare a implementării Programului de Ocupare a Forţei de Muncă, s-a reuşit încadrarea unui număr de 6.553 de persoane. Astfel, prin acordarea serviciilor de mediere, s-a realizat ocuparea a 4.946 de persoane ( din care 2.620 prin medierea încadrării în muncă pe locuri vacante pe perioadă determinată şi 2.326 persoane prin medierea încadrării pe locuri pe perioadă nedeterminată). În urma acordării serviciilor de informare şi consiliere, s-a reuşit angajarea unui număr de 1.703 de persoane. Prin organizarea cursurilor de formare profesională, s-au încadrat 655 de persoane. Prin completarea veniturilor şomerilor care se încadrează înaintea de expirarea indemnizaţiei pentru şomaj, s-au încadrat 565 de persoane. Prin angajarea şomerilor cu vârste peste 45 de ani sau a unici susţinători ai familiilor monoparentale, prin subvenţionarea locului de muncă s-a realizat încadrarea a 123 de persoane. Prin subvenţionarea angajatorilor care încadrează absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, s-a realizat angajarea a 79 de persoane. Pe de altă parte, prin acordarea de prime de încadrare absolvenților de învățământ, s-a realizat încadrarea a 63 de persoane.

Pentru anul 2014, AJOFM Constanța a estimat angajarea a 8.150 de persoane la nivelul întregului județ. Defalcat, din acest total 7500 de persoane vor fi angajate prin acordorea unor servicii de mediere; 200 de persoane, prin acordarea serviciilor de informare și consiliere profesională; 550 – prin organizarea unor cursuri de formare profesională; 500 – prin completarea veniturilor șomerilor care se încadrează înainte de expirarea șomajului; 115 persoane, prin angajarea șomerilor cu vârste peste 45 de ani sau unici susținători ai familiilor monoparentale, prin subvenționarea locului de muncă etc.

Totodată, pentru anul în curs, AJOFM Constanța și-a propus realizarea și altor obiective, dintre care aminitim:

–          Analizarea necesarului de forță de muncă pe comunități locale în vederea calificării persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;

–          Promovarea unor noi calificări, cum ar fi: marinar, motorist, sudor electric;

–          Caravana de informare în special în mediul rural;

–          Activități de consiliere profesională.