23 aprilie 2024

Medici noi şi dotări moderne la Spitalul Municipal Mangalia

Spitalul din Mangalia şi-a completat echipa de medici având în vedere faptul că multe specializări lipseau. Printre acestea, ORL și oftalmologie. De asemenea, unitatea sanitară a primit o donaţie importantă de paturi echipate corespunzător, care vor fi foarte utile pacienţilor ce au nevoie de recuperare. Potrivit managerului unităţii spitaliceşti, dr. LiviuMocanu, donaţia provine de la o organizaţie neguvernamentală din Elveţia şi s-a realizat prin intermediul Rotary Club Mangalia. Concret, este vorba de 16 paturi electrice, în 3 şi 4 secţiuni, cu saltele şi suport pentru ridicare. Acestea vor fi folosite în Secţia de Recuperare Post-Traumatisme Vertebro Medulare şi Neuromotorii.

Paturile sunt însoţite de un număr similar de noptiere multifuncţionale, dotate cu masă şi sertare. Directorul dr. Liviu Mocanu a mai spus că, tot la spital au venit, prin concurs, medici noi, în specializările ORL, Oftalmologie şi Pneumoftiziologie. ”Este vorba despre dr. oftalmolog Costov, dr. ORL Enciu şi dr. pneumoftiziolog Iordache. Sunt medici noi care acoperă specializări deficitare până acum”, a completat managerul. Acesta a mai spus că medicii oftalmolog şi ORL-ist îşi vor desfăşura activitatea, deocamdată, în pavilionul C al spitalului, dar se vor muta în policlinică după ce aceasta va fi reabilitată şi va dispune de un bloc operator pentru cele două domenii medicale. În privinţa acoperirii diverselor specializări medicale, dr. Liviu Mocanu a declarat că la spitalul din Mangalia există, în prezent, aproape toate tipurile de intervenţii pe chirurgie şi ortopedie, dar încă este nevoie de medici anestezişti, ginecologi, cardiologi, radiologi şi pentru terapie intensivă. În privinţa controalelor din partea ministerului de resort, care urmează să înceapă după 1 martie, managerul spitalului din Mangalia a spus că unitatea pe care o conduce respectă toate normele legale în privinţa curăţeniei. ”De peste un an implementăm un sistem de proceduri vizând prevenirea şi combaterea infecţiilor intra-spitaliceşti. Permanent, monitorizăm şi recoltăm probe, astfel încât să luăm imediat măsurile care se impun, în cazul depăşirii nivelului admis al germenilor”, a explicat dr. Liviu Mocanu.

1 thought on “Medici noi şi dotări moderne la Spitalul Municipal Mangalia

  1. Miscati-va ca suntem rasul lumii; si pe timpul lu mos Popovici avea orasul dermatolog acum nu are (la mare, la soare, cu fetitzele goale).
    10 popi la 1 oftalmolog??? Asta-i Mangalia !

Comments are closed.