Exerciții demonstrative și dresaj canin oferite de jandarmi elevilor din Mangalia

În cadrul ”Școlii Altfel”, vineri, la prânz, jandarmii IJJ Constanța au oferit elevilor de gimnaziu și liceu din Mangalia mai multe surprize. Programată, inițial, pe platoul din fața Pieței Republicii din centrul Mangaliei, manifestarea s-a derulat în sala de spectacole a Centrului Cultural din cauza ploii.  Întâlnirea cu elevii a fost organizată de IJJ Constanța în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, respectiv cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa și a constat în acțiuni specifice organizate în Medgidia, comuna Peștera, Cernavodă și Mangalia.

Evenimentul de la Mangalia a fost coordonat de către Comandantul Detașamentului nr. 5 de Jandarmi Neptun, lt.-col. Adrian Chelu care a declarat că dialogul cu elevii a devenit o tradiție în ultimii ani. ”Programul de la Mangalia a constat în prezentarea unui film despre misiunile specifice ale Jandarmeriei Române în general și IJJ Constanța în special. Elevii au putut afla care sunt activitățile întreprinse de jandarmi pe liniile asigurării ordinii publice, a supravegherii derulării în bune condiții a manifestărilor sportive, religioase, cultural-artistice și a luptei duse împotriva celor certați cu legea”, a precizat lt.-col. Adrian Chelu.

Elevii au mai aflat că jandarmii de la Constanța sunt implicați atât în misiuni interne, cât și internaționale, mai precis prin prezența în teatrele de operațiuni din Kosovo și Afganistan. De asemenea, maior Daniel Anca, din cadrul Departamentului de Prevenire și Combatere a Faptelor Antisociale a IJJ Constanța, a purtat un dialog interactiv cu elevii pe tema violenței verbale și fizice din unitățile de învățământ.

În același timp, purtătorul de cuvânt al IJJ Constanța, plutonier Aurelia Șovăială a prezentat elevilor claselor a XI-a și a XII-a oferta educațională a școlilor militare. Astfel, elevii care doresc să ajungă subofițeri au fost îndrumați către școlile de jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, iar cei care doresc să devină ofițeri, către Academia ”Alexandru Ioan Cuza”. Cele care i-au atras, în mod deosebit, pe copiii aflați în sală au fost exercițiile demonstrative executate de jandarmii luptători, cât și cele de dresaj canin.

În finalul întâlnirii, lt.col. Adrian Chelu a înmânat diplome de Excelență conducerii și cadrelor didactice de la Școlile nr. 1 și 5 Mangalia, dar și directoarei Școlii Generale Albești pentru implicarea în acest proiect educativ.  ”Sperăm că acțiunea noastră s-a bucurat de interes din partea elevilor, iar sloganul ”Să știi mai multe, să fii mai bun!” să se regăsească, mai târziu, în atitudinea acestora față de lege pentru prevenirea faptelor antisociale”, a mai precizat Comandantul Detașamentului nr. 5 de Jandarmi de la Neptun.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*