29 martie 2024

Hair stylistii din Mangalia, prezenţi la un concurs internaţional organizat la Frankfurt

În urmă cu puţin timp, la Frankfurt, s-a desfăşurat International Trend Vision Award 2014, eveniment cu tradiţie, la care a fost prezent şi un cunoscut hair stylist din Mangalia. România a fost reprezentată de 53 de hair stylisti care au concurat cu colegi din peste 15 ţări. Manuela Dona din Mangalia, ce deţine un salon de coafură, încă din anul 1997, ne-a vorbit despre prezenţa sa la prestigioasa întrecere. „Dintre cei care s-au deplasat în Germania, doar reprezentanţii a 15 ţări au fost selectaţi să evolueze pe scenă. Ceilalţi concurenţi au participat la competiţie cu fotografii în care erau prezentate coafurile realizate în funcţie de tendinţe, dar şi de viziunea proprie. Cei care au urcat pe scenă, lucrând în faţa membrilor juriului, au tuns, coafat şi vopsit în tendinţele acestui sezon. Printre aceştia s-au aflat şi specialişti români ale căror prestaţii au fost apreciate de juriu”.

La competiţia de anul trecut, echipa României a ocupat locul al II-lea, iar la cea din 2012, s-au clasat pe locul al III-lea. Deşi au fost lăudaţi pentru felul cum s-au prezentat la ediţia 2014, românii nu au primit niciun loc fruntaş, organizatorii considerând că au luat destule distincţii, astfel că au premiat alte ţări. Premiile au constat în stagii gratuite de pregătire susţinute de hair stylisti de prestigiu. Următoarea întâlnire a hair stylistilor din întreaga lume va avea loc în luna noiembrie a acestui an, la Monaco.

Vara aceasta se poartă culorile calde şi împletiturile

Pentru Manuela Dona aceasta nu este singura participare la o întâlnire cu colegii din domeniu, anual fiind prezentă la 5 seminarii/an, organizate fie la Constanţa, fie în Bucureşti. „Aceste seminarii te ajută foarte mult, atât pentru tine ca hair stylist, cât şi pentru a putea satisface până şi cele mai extravagante cerinţe ale clientelor. Din experienţa mea, pot să spun că există două categorii de cliente: cele care optează pentru o coafură clasică, în nuanţe cât mai apropiate de cele naturale şi cele care sunt mai îndrăzneţe, ce ne solicită să le vopsim arămiu, roşu aprins şi în general în culori tari, extreme”, ne-a spus Manuela Dona.

Tendinţele acestei veri sunt coafurile lejere, naturale, cu bucle şi împletituri de tot felul. Noutatea o reprezintă folosirea plăcii care nu întinde părul, ci îl creponează. Acest stil a fost, de altfel, prezentat la Frankfurt, unde au fost realizate tot felul de coafuri în care părul era creponat, după care i se dădeau diverse forme. Pentru cele care au curaj, vara aceasta, să afişeze coafuri stridente, „operele” hair stylistilor vor consta în aplicarea vopselei aprinse pe breton, şuviţe sau se vor realiza asimetrii care să pună în evidenţă culorile tari.