19 aprilie 2024

Ciprian Broască, de trei ori vicecampion naţional la atletism

În week-end trecut, pe stadionul pe stadionul Iolanda Balş Soter din Bucureşti au avut loc Campionatele Naţionale de Atletism pentru seniori. La competiţiile de alergare, aruncarea greutăţii, sărituri etc, la care s-au înscris peste 350 de concurenţi, Mangalia a avut, de trei ori, un reprezentant ce a urcat pe podiumul de premiere.

Este vorba despre prof. Ciprian Broască, ce a obţinut trei medalii de argint: la aruncarea greutăţii, la săritura în lungime şi la săritura în înălţime. „Atât eu, cât şi al doilea campion al Mangaliei la atletism-seniori, Marius Saioc, ne dorim să participăm la Campionatele Europene de la Izmir, ce vor avea loc la finele lunii august. Sperăm să găsim înţelegere atât la sponsori, cât şi la autorităţile publice locale, pentru a putea ajunge să ne întrecem cu cei mai buni sportivi ai Europei şi pentru a aduce, acasă, cât mai multe medalii“, ne-a declarat Ciprian Broască.