29 martie 2024

Trei zile de sărbătoare pentru musulmanii de pretutindeni

După o lună curăţenie spirituală obţinută prin post, începând de astăzi, timp de trei zile, credincioşii musulmani din întreaga lume, sărbătoresc Ramazan Bayram. Sunt trei zile de bucurie, de sărbătoare cu fripturi de vită şi oaie şi foarte multe dulciuri – baclavale, sarailii, fructe glasate, şuberek, geantâk şi multe altele.

„După încheirea postului, în cele trei zile de Ramazan Bayram, copii merg din casă în casă, îşi arată respectul faţă de familiile musulmane sărutând mâinile gazdelor, primind o mulţime de dulciuri. Atât cei cu dare de mână, dar şi musulmanii simpli oferă săracilor mâncare. Vârstnicii merg în fiecare zi la cimitir, unde citesc din Coran, la mormintele apropiaţilor, rugându-se pentru sufletele lor“, spune hogea Halil Ismet, de la „Esmahan Sultan“.