29 martie 2024

Fără promovare din partea organizatorilor! „Callatis Fest“ începe, azi, în Portul Turistic

Ştiaţi că, începând de astăzi şi până duminică, 23 august, în Portul Turistic Mangalia are loc o nouă ediţie a „Callatis Fest“? Cu siguranţă că nu, întrucât niciun fel de anunţ în acest sens nu a „scăpat“ către presă şi, implicit, către publicul larg, din partea organizatorilor. Nici noi nu am fi aflat de cele patru nopţi de spectacole ce vor avea loc pe scena plutitoare dacă, întâmplător, nu am fi accesat paginile Facebook.

Potrivit anunţului postat pe reţeaua de socializare, „Callatis Fest 2014 este prezentat de actriţa Ioana Picoș, de Iuliana Marciuc, realizatorul Georgio dell Noce, Ana Poterașu si Radu Neamţ, Răzvan Oprea şi Dan Mircea Cipariu și organizat de Asociaţia Callatis Fest Marea Neagră, Asociaţia de turism Sudul Litoralului, cu sprijinul Fanomania Holding.

Tot de pe Facebook aflăm că prima seară a festivalului, astăzi, de la orele 20.00, va reuni pe scenă sub titulatura „Callatis Stars“ artiști în plină ascensiune, dar și nume deja consacrate: Alexandru Pădureanu, Morris, Alyanna, Adriana Gavrilă, Maria Crăciun, Raluca Munteanu, microrecitaluri ale artiştilor Daniela Gyorfi și Emisia 2 și trupa Proconsul. Vineri, 22 august, începând cu orele 20, „Dor de Callatis“, a doua seară a festivalului dedicată muzicii populare, aduce publicului iubitor de folclor opt ansambluri și șaisprezece soliști tineri și consacraţi din toate regiunile folclorice ale României.

Sâmbătă, 23 august, orele 20.30, „Gala premiilor de excelenţă Callatis“ prilejuiește recunoașterea valorilor din diferite domenii ale vieţii cultural – artistice, Horia Garbea, Ioan Cristescu, Dinu Grigorescu, Tatiana Odobescu, Gheorghe Todor, Nicu Covaci, dar și reîntâlnirea cu Nico și Schobby cu noul lor single „Clipe”, cu Paula Seling, dar şi cu Anca Sigartău, cu numerele de magie ale lui Bogdan Muntean. Un microrecital cu PACT by Leo Iorga & Adi Ordean și un recital al trupei Phoenix ne vor delecta la final.

Ultima seară a Callatis Fest 2014, „Top Romanian Brands“, se dorește a fi un pretext pentru a aduce pe scena festivalului branduri artistice. Astfel, duminica 24 august, de la orele 20.30, vor încânta publicul interpreţii Vlad Miriţă în duet cu Ioana Picoș, Mihai Trăistariu, Sonny Flame, trupa Iris și Nicolae Voiculeţ Orchestra cu invitaţii săi speciali: Anca Sigartău, Silvia Chifiriuc, Cornelia Catanga, Aurel Pădureanu.

2 thoughts on “Fără promovare din partea organizatorilor! „Callatis Fest“ începe, azi, în Portul Turistic

  1. dl. reporter , pai nu seamana poza dumitate cu ce este actual . Nu cred ca este corect sa dezinformam . Pentru consumator ,este o mare diferenta ce este acuma si ce a fost in 2007.

Comments are closed.