28 martie 2024

Sătul de scandalurile de la Mangalia, senatorul Moga s-a angajat să-i bage în priză și verifice pe consilieri!

Transferul celor 12 consilieri locali PDL la PSD a bulversat cel puțin partea neinițiată în ale politicii a electoratului din Mangalia. În alte cercuri, surpriza a reprezentat-o faptul că înscrierea în PSD nu a venit din partea primarului Cristian Radu ce preferă, se pare, să rămână independent.

Plecarea la pachet, la început de campanie electorală pentru alegerile din 2 noiembrie ac, a fost explicată, motivată și analizată în cadrul conferinței de presă din stațiunea Venus. Moderatorul întâlnirii, până nu de mult președintele PSD Mangalia, Felix Stroe a declarat că, deocamdată, Zanfir Iorguș a venit însoțit de 10 membri, dar că ulterior vor fi semnate mai multe adeziuni. ”Erau necesare reorganizarea și întărirea Organizației Municipale a PSD Mangalia. La fel de importantă este și asigurarea majorității în Consiliul Local care să stingă neînțelegerile și animozitățile care au existat între aleșii PDL și PSD. Nu trebuie să ratăm nici fondurile europene, astfel că până la data de 31.12.2015 trebuie depuse cât mai multe proiecte. Din păcate, în prezent, la Mangalia nu se derulează niciun proiect nou cu fonduri de la UE. Nu este normal ca de atâta timp la Mangalia să nu fie atrase fonduri europene. Fără bani de la Uniune, Mangalia nu se poate dezvolta” a spus Felix Stroe.

Președintele interimar al CJC Constanța, Cristinel Dragomir a precizat că s-a profitat de OUG 55/2014 pentru ca PSD să-și consolideze poziția în cât mai multe localități. ”Nu am vrut să batem recordul la numărul de primari care să se înscrie în PSD. Dorim să fim cât mai puternici, astfel să câștigăm, detașat, mandatul de președinte al României. Personal, consider că venirea lui Zanfir Iorguș la PSD reprezintă un plus pentru filiala locală”. 

Botezat, ”artizanul acestei mișcări politice”, senatorul Nicolae Moga a dovedit, încă o dată, că este direct și pragmatic. ”Nu vreau să mă ascund după degete. La Mangalia au fost războaie, scandaluri, toate în defavoarea cetățenilor. Îmi doresc să nu mai existe neînțelegeri, iar cei 12 consilieri să inițieze cât mai multe proiecte în folosul cetățenilor. Personal, voi verifica câte proiecte vor purta semnătura consilierilor. Sper ca Mangalia să redevină o emblemă la nivel local și național”.

Zanfir Iorguș spune că vrea să închidă rănile trecutului și să facă pace inclusiv cu edilul Cristian Radu

 

Revenit la conducerea PSD într-un moment-cheie pentru această formațiune politică, Zanfir Iorguș spune că are de îndeplinit o mare responsabilitate pe care și-o asumă și pe care are speranțe că o va îndeplini, având în vedere că a mai colaborat în trecut cu foștii și actualii consilieri PSD. ”Este timpul să nu-i mai considerăm dușmani pe adversarii politici și să purtăm un dialog constructiv inclusiv cu Executivul. Am încercat  să colaborăm cu colegii de la PNL, dar nu am reușit. Trebuie, pe de altă parte, să închidem rănile trecutului, iar normalitatea să se întoarcă la Mangalia”, a spus, împăciuitor, Zanfir Iorguș.

Întrebat dacă această mutare are legătură cu o posibilă candidatură la funcția de primar în anul 2016, Zanfir Iorguș a răspuns că este prematur să se discute despre acest subiect și că prioritare sunt alegerile prezidențiale.

După conferința de presă, echipa PSD s-a deplasat la sediul formațiunii unde a fost organizată prima ședință a proaspătului BPL interimar. Cel mai probabil, s-a discutat despre modul de lucru în cadrul ședințelor de Consiliu, despre viitoarele proiecte de hotărâre, dar și despre colaborarea cu ceilalți aleși, astfel să nu mai existe discuții în contradictoriu sau inițiative respinse.