16 aprilie 2024

Ziua Internațională pentru reducerea riscului dezastrelor naturale

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa organizează luni, 13 octombrie 2014, între orele 10:00 – 12:00  Ziua Porţilor Deschise, la toate subunităţile de pompieri din municipiu. Cu această ocazie, se vor desfăşura activităţi de informare a cetăţenilor judeţului Constanţa privind riscurile generatoare de dezastre naturale, regulile de comportare în momentul producerii acestora, precum şi prezentarea mijloacelor de intervenţie în caz de dezastre şi modul de utilizare al acestora.

Vizitatorilor li se vor înmâna materiale informative cu privire la semnificaţia acestei zile şi la regulile de comportare pe timpul şi după producerea unui dezastru sub forma unor broşuri şi pliante.

Anual ,,Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale” se sărbătorește pe 13 octombrie, dată stabilită prin rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea efectelor acestor fenomene, inclusiv prevenirea, atenuarea efectelor şi pregătirea împotriva dezastrelor.

Având în vedere dispunerea geografică şi amploarea dezvoltării sale economice, judeţul Constanţa este expus majorităţii categoriilor de hazarde naturale care se pot produce: inundații, alunecări de teren, cutremure de pământ, fenomene meteorologice periculoase (secetă, înzăpeziri, grindină, chiciură, îngheţ, furtuni, viscol), furtuni la Marea Neagră.

Pentru diminuarea și reducerea efectelor provocate de astfel de dezastre naturale la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanţa sunt constituite echipe specializate pe diferite tipuri de risc care intervin atunci când situația o impune. La gestionarea situațiilor apărute la dezastre, în sprijinul pompierilor profesioniști intervin și voluntarii din Serviciile voluntare pentru situații de urgență din localitățile afectate, servicii ce își desfășoară activitatea în subordinea Consiliilor Locale, cât și echipele de intervenție din cadrul deconcentratelor cu funcție de sprijin în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Pentru prevenirea, diminuarea şi reducerea riscurilor dezastrelor naturale, reprezentanţii ISU „Dobrogea” desfăşoară o gamă variată de activităţi, dintre care cele mai semnificative sunt:

–          convocări şi instructaje de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă cu factorii care au responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă;

–          exerciţii cu serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă privind pregătirea pentru intervenţie în caz de situaţii de urgenţă;

–          activităţi instructiv-educative la nivelul instituţiilor şcolare din judeţ.

Informându-vă, deveniţi mai puternici în faţa dezastrelor naturale.

Doar împreună vom învinge!