29 martie 2024

Rectificarea bugetară, motiv de scandal între consilierii PSD şi primar. Aleşii au plecat din şedinţă, primarul le face plângere la Ponta

Scandal monstru în şedinţa extraordinară a Consiliului Local de astăzi. Pe ordinea de zi a întâlnirii a figurat numai două proiecte de hotărâre – rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi transformarea a două funcţii din Compartimentul Permanent al Consiliului Local – cea de consilier juridic gradul I A în consilier juridic gradul II şi cea de inspector de specialitate gradul I A în inspector de specialitate debutant.

Iniţiatorul proiectelor, primarul Cristian Radu, a retras cel de-al doilea punct, astfel încât, pe ordinea de zi a figurat numai un singur punct: rectificarea bugetară. Problemele au apărut în momentul în care o parte a consilierilor au protestat vizavi de supraevaluarea bugetului ce ar fi trebuit rectificat. Consilierii PSD au dorit de la directorul economic al primăriei, Bogdan Dima, o explicaţie referitoare la majorarea cu 40% a veniturilor la bugetul local, în condiţiile în care, spun aceştia, este imposibil ca locuitorii Mangaliei să se fi îmbogăţit într-un singur an, ca să îşi fi plătit masiv taxele şi impozitele.

După ce proiectul de hotărâre a picat la vot, atmosfera s-a încins peste măsură, iar primarul oraşului le-a promis consilierilor opozanţi că îl va înştiinţa de situaţie chiar pe premierul Ponta, preşedintele partidului din care aleşii respectivi fac parte. În acel moment, consilierii PSD şi cel PPDD au părăsit sala de şedinţe.

“Vorbim despre inconştienţă şi chiar despre abuz în serviciu. Asta înseamnă infracţiune. În 2008 primăria avea o datorie de 8 milioane de euro, iar în perioada 2008-2012 a mai acumulat alte 4 milioane de euro. În prezent mai avem o datorie de cinci milioane de lei, iar de la Guvern trebuia să primim astăzi, prin votul consilierilor, 7 milioane de lei. Bani pe care aceşti domni i-au refuzat. Aceşti traseişti politic vor da ochii cu alegătorii cărora le blochează oraşul. Dacă situaţia va continua, voi face şi plângeri penale”, ne-a declarat, ulterior şedinţei, primarul Cristian Radu.

La polul opus, consilierii ce au părăsit sala de şedinţe spun că au fost deranjaţi strict de faptul că bugetul rectificat a fost supradimensionat şi că, în orice moment, se vor întoarce în şedinţă, pentru a aproba primirea celor 7 milioane de lei de la Guvern. “A fost vorba despre o situaţie încâlcită. Directorul din primărie nu a ştiut să ne precizeze suma exactă încasată din taxe şi impozite. În această situaţie, sub pretextul alocării unei cote defalcate de la bugetul naţional, ne-au impus să aprobăm o rectificare suprarealistă a veniturilor, de la 650 de miliarde de lei vechi la 1.260 de miliarde de lei. Nu am putut să acceptăm pentru că, undeva prin luna decembrie va trebui să tăiem aceşti bani. Le-am explicat că ne putem oricând întâlni azi, mâine, când doresc, să votăm un buget realist. Să votăm estimativ cheltuielile şi veniturile executate anul trecut şi nu o majorare cu 40% a veniturilor din 2014. Nu cred că s-au îmbogăţit mangalioţii atât de mult încât să se fi năpustit să îşi achite taxele şi impozitele sau să îşi fi cumpărat vile şi case“, ne-a spus consilierul Paul Foleanu, unul dintre cei ce au părăsit sala.

La rândul său, Laura Cârlan, colegă de partid cu acesta, ne-a spus că “nu dorim să înţeleagă populaţia Mangaliei că suntem rău intenţionaţi sau că nu vrem alocarea acestor bani ce ne vin de la Guvern. Însă nu e prima oară când hârtiile care trebuie să explice situaţia bugetară a oraşului nu ne sunt oferite în timp util pentru a le studia şi pentru a putea lua o decizie corectă“.

Cert este că primarul urbei, Cristian Radu, a promis că va face câte o şedinţă de îndată în fiecare zi, până când propunerea bugetară va fi aprobată.