19 aprilie 2024

„CÂNTEC PENTRU MARIA”

Într-o lume care pare să-şi fi pierdut busola, o fetiţă luptă pentru un cer mai senin. Tot ce-şi doreşte de la ziua de mâine este să poată zâmbi în continuare. E greu, dar nu imposibil. Pentru că, de-acum, Maria are aproape oameni minunaţi, suflete ce nu pot trece impasibile pe lângă alt suflet. De Crăciun, când totul va fi alb şi imaculat, când ne vom lăsa deoparte, pentru câteva clipe, grijile, temerile şi propriile nevoi, sărbătorim compasiunea. Pentru că, fără compasiune, nu am însemna nimic. Pentru că unul fără celălalt suntem doar praf în vânt.

Mulţumim anticipat oamenilor frumoşi, care şi-au exprimat dorinţa de a cânta pentru Maria. Spectacolul va fi prezentat de Andrei Trifu, care îi va invita în scenă pe cei hotărâţi să ofere un „CÂNTEC PENTRU MARIA”: Roberta Cojan; Adelina Apost; Rux Georgescu; Răzvan Ion; Radu Crăciunescu; Bogdan Dumitriu; Cătălin Răţoi, Trupa “Freedom“, iar în final Jam Session cu mulţi prieteni dragi.

Pentru ca visul Mariei să poată prinde contur, rugăm ca fiecare persoană care va fi alături de noi în aceasta seară, să contribuie cu minim 20 lei. Fondurile obţinute vor fi direcţionate către achitarea datoriilor acumulate la întreţinere, în scopul evitării evacuării locuinţei sociale în care trăiesc Maria, sora ei mai mică, Dănuţa şi mama acestora.

Maria are 11 ani, este diagnosticată cu paralizie cerebrală (encefalopatie infantilă cu retard neuropsihic) şi depinde în totalitate de mama ei. Dănuţa este elevă în clasa a II-a şi are note foarte bune la învăţătură, fiind unicul sprijin al mamei în bătălia pe care aceasta o duce, în fiecare zi, pentru supravieţuire.

Pentru rezervări sunaţi la numărul de telefon 0743.335.770. Vă aşteptăm cu sufletul deschis, cu cozonaci, dulceaţă de mere şi portocale şi murături făcute de Gabriela (mama Mariei), cu o licitaţie surpriză şi, nu în ultimul rând, cu voie bună, bere rece şi prieteni dragi.

Sărbatori fericite!

Povestea Mariei o puteti citi, în întregime, aici.