19 aprilie 2024

Dora Alina Romanescu şi-a lansat cel de al doisprezecelea volum de proză

Dora Alina Romanescu, binecunoscuta prozatoare din Mangalia şi membră a Uniunii Scriitorilor şi-a lansat, astăzi, cel de al doisprezecelea roman. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură, alături de Dora Alina Romanescu aflându-se Emilia Dabu, preşedintele Clubului Artelor „Solteris“ şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, conf. dr. Mihaela Rus, vicepreşedinte al Senatului Universităţii „Ovidius“, Mariana Borcheş, reprezentant al Fundaţiei Solidaritatea Culturală pentru România ARS XXI, dar şi numeroşi admiratori ai prozatoarei.

„Singur prin viaţă“ este, după cum mărturiseşte însăşi autoarea, drama unei tinere ce a trăit o frumoasă poveste de dragoste, o poveste de o noapte, dar care a marcat-o toată viaţa, întrucât, în urma iubirii pasagere, aceasta a dat naştere unui băiat. Dora Alina Romanescu urmăreşte în noul roman atât tragedia vieţii tinerei mame, cât şi pe cea a băiatului acestea. Volumul este structurat pe două capitole: „Eugenia – o iubire pierdută“ şi „David – În furtuna vieţii“.

„Dacă ar fi să vorbim despre tema principală a cărţii, aceasta este iubirea. Acum, în prag de sărbătoare, putem face o paralelă între jertfa din iubire pentru omenire a lui Iisus şi sacrificiul scriitoarei noastre, care se jertfeşte pe altarul vieţii artistice, pentru a crea, din dragoste de oameni“, a spus, celor prezenţi în sală, conf. dr. Mihaela Rus.

După prezentarea noului volum al Dorei Alina Romanescu, invitaţii au putut cumpăra atât romanul „Singur prin viaţă“, cât şi cărţi mai vechi ale autoarei: „Dealul comorii“, „Distanţe“, „Elmira Mahmudi“, Jocul destinului“, „Blestem“, „Roata timpului“ etc.

2 thoughts on “Dora Alina Romanescu şi-a lansat cel de al doisprezecelea volum de proză

  1. FELICITĂRI !
    Este încă un eveniment deosebit realizat de dvs., pentru care vă mulțumim.

    Cu toată stima și considerația,
    Vasile Moldovanu

  2. Buna, sunt nepoata lui Anca Ana . Astept cu nerabdare cartea despre matusa mea . Cu siguranta o sa ne placa caci am vazut felul in care scrieti si este pe placul nostru . Succes in continuare ! O zi buna va doresc . Cu stima , Adriana nepoata Anei

Comments are closed.