26 aprilie 2024

Şcolile şi-au prezentat oferta educaţională pentru a primi elevi noi

scoala-11La sfârşitul săptămânii trecute, la Club Nautic, a avut loc întâlnirea cu tema “Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar la grupa pregătitoare şi clasa I.

Potrivit directoarei Grădiniţei nr. 3 Mangalia, Gela Ivaşcu, la acţiune au participat toate şcolile din oraş care şi-au prezentat oferta educaţională. “Au fost prezenţi toţi învăţătorii care au distribuit părinţilor pliante şi fotografii prin care şi-au făcut cunoscute instituţiile de învăţământ unde predau. De asemenea, a fost prezent şi psihologul Alina Băiaşu care a discutat cu părinţii copiilor ce urmează să intre în grupa pregătitoare, respectiv în clasa I”, a spus directoarea Grădiniţei nr. 3, Gela Ivaşcu.