19 aprilie 2024

Excursie organizată de Protoierie pentru elevii olimpici din Mangalia

foto155 de copii din Mangalia au participat, în această săptămână, la o excursie organizată de Protoieria „Callatis“ la Tulcea. Micuţii au vizitat Centrul Muzeal Eco-Turistic din municipiu, fiind încântaţi atât de exponatele din Muzeul Deltei Dunării, cât şi de Acvariul impresionant ce funcţionează în cadrul complexului. Vizita copiilor a continuat cu Mănăstirile Celic Dere şi Saion.

Protoieria „Callatis“ a suportat, din fonduri proprii, acest periplu al elevilor mangalieni, toţi olimpici la diferite obiecte de studiu. „Preoţii din Mangalia au fost cei ce au contribuit, financiar, la excursia elevilor. Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, vom mai trimite un grup de câteva zeci de copii la Muzeul Antipa şi la Muzeul Ţăranului Român. Pe viitor vom organiza astfel de vizite, dar şi tabere pentru copiii cu rezultate merituorii la învăţătură. Putem, astfel, să le arătăm acestora că munca lor este răsplătită şi recunoscută de comunitate. Este important să ne dezvoltăm acest spririt al comunităţii, având la baza principii morale corecte“, este de părere părintele Vasile Cîrlan, Protoierul Mangaliei.

Tot pentru elevii din Mangalia, Protoieria „Callatis“ a organizat, anul trecut, o tabără de şapte zile la Sâmbăta de Sus, la care au participat 42 de copii.