23 aprilie 2024

Staţiunea Costineşti a intrat cu dreptul în actualul sezon estival. Peste 6.000 de turişti sunt cazaţi, aici, în prezent

IMG_2276Autorităţile publice locale din Costineşti sunt mulţumite de startul actualului sezon estival. Dacă în primele zile însorite s-a înregistrat un număr de 2.000 de vizitatori, în prezent, în Costineşti şi satul Schitu, în unităţi de cazare sau la particulari se află peste 6.000 de persoane.

Viceprimarul din Costineşti, Marin Băduică a declarat pentru ”Ediţia de Sud” că are convingerea că întreg sezonul va fi profitabil, cu un număr important de turişti. „Capacitatea de cazare este de 20.000 de locuri, la care se adaugă alte 10.000 ale BTT. În prezent, costul unei camere variază, în funcţiile de condiţiile, oferite între 50 – 100 de lei. Nu putem decât să ne bucurăm că turiştii preferă să se destindă la noi, tocmai de aceea avem şi obligaţii faţă de aceştia. Astfel, pentru noi, prioritare sunt curăţenia generală, toaletarea şi îngrijirea spaţiilor verzi. Facem curăţenie zilnic, iar când staţiunea se va dovedi neîncăpătoare se va interveni atât dimineaţa, cât şi seara”, a precizat viceprimarul Marin Băduică.IMG_2271

De departe, staţiunea Costineşti este una dintre zonele turistice preferate de către agenţii economici veniţi din întreaga ţară pentru a desfăşura activităţi comerciale sezoniere cât mai aproape de mare. Pentru acest sezon, au fost eliberate peste 200 de autorizaţii de funcţionare. Oferta cea mai bogată este cea gastronomică, astfel că în Costineşti nimeni nu va muri, vreodată, de foame. Aici, turiştii pot savura de la gustări calde şi reci, până la preparate din peşte, produse de patiserie, pizza, kebab, shaorma, baclavale şi multe alte produse proaspete. De altfel, aleile către plajă sunt ticsite cu chioşcuri, tarabe, restaurante, linii de autoservire unde preţurile afişate sunt accesibile. Nu lipsesc nici comercianţii cu articole de plajă, de îmbrăcăminte, încălţăminte şi nici cei cu suvenire al căror preţ pleacă de la un leu, dar pot ajunge până la câteva sute de lei.

IMG_2268În ceea ce priveşte posibilităţile de distracţie, acestea sunt numeroase, fiind oferite nu doar de către operatorul de plajă, cât şi de fiecare deţinător de terasă şi club în parte. În această vară, nu vor lipsi concertele, festivalurile, spectacolele în care vor evolua artişti renumiţi.

Pe lângă băile de soare, turiştii se pot plimba cu diverse ambarcaţiuni, pot cutreiera faleza sau se pot distra, seara, în discoteci. Un festival atractiv este programat la Costineşti pentru intervalul 18-20 iulie.