19 aprilie 2024

Edilul Cristian Radu: „Când am intrat în Primărie, la Juridic, uşa era încuiată, iar actele, îndesate în saci!”

crAles în urmă cu trei ani, primarul Mangaliei, Cristian Radu a strâns de partea sa, deopotrivă, laude şi critici din partea cetăţenilor, mare parte a acestora votându-l cu speranţa că municipiul va fi revigorat. Lăudat de unii, blamat de alţii, edilul se află în ultimul an al acestui mandat, moment prielnic pentru o sinteză a proiectelor începute, a celor aflate în curs de desfăşurare, cât şi a celor care abia încep să se contureze.

  • Este bine să fii primar în România?
  • Câtă vreme legislaţia nu te ajută, ci blochează anumite proceduri, iar oamenii din subordine nu sunt competenţi şi nici nu poţi lua măsuri legale pentru a-i înlocui, da, pot să spun că este foarte greu să faci o administraţie fluentă.
  • Care sunt piedicile care v-au afectat direct în momentul în care aţi intrat în Primărie, în vara anului 2012?
  • Sunt atât de multe, încât v-ar lua câteva zile să le consemnaţi. Voi face însă referire la câteva, în special la cele care mi-au blocat şi întârziat proiectul conceput iniţial pentru bunul mers al municipiului. Când am intrat în Primărie, am fost şocat să constat că unul dintre birourile de la Juridic era încuiat, cheia, dispărută, fiind nevoiţi să forţăm încuietoarea pentru a intra. În interior, actele zăceau pe jos în nişte saci, datele din calculatoare erau şterse, astfel că ne-a luat câteva luni să descâlcim mersul hârtiilor, să le găsim o logică. Multe dintre actele importante, arhive, nu au fost găsite nicidată, cea ce ne împiedică să îndreptăm lucrurile greşite care s-au aprobat şi mă refer în special la Urbanism. Nu ştiam cine sunt proprietarii multor terenuri din staţiuni şi nici modalitatea prin care s-au ridicat sute de construcţii pentru care nu existau autorizaţii. Am descoperit foarte multe nereguli, astfel că mulţi dintre agenţii economici văduvesc bugetul local de sume considerabile de bani.Au fost încheiate contracte de asociere păguboase pentru oraş şi vă pot da numai un singur exemplu din sutele existente. Există un teren cu o suprafaţă de 8 hectare situat în staţiunea Olimp atribuit fără licitaţie publică printr-o HCL unei firme. Pe acel teren, pentru care s-a plătit suma de 500.000 de dolari, în rate, pe o durată de 6 ani, nu s-a construit nimic, deşi, poate, în momentul atribuirii se avea în vedere un proiect. Ulterior, terenul a fost vândut unei alte societăţi la preţul de 8 milioane de euro, astfel că vă imaginaţi câţi bani a pierdut bugetul local. O altă pierdere însemnată a fost cauzată de trecerea în acte a unui hotel ca şi casă de locuit, tocmai ca impozitul plătit să fie minim. De asemenea, s-au dat prin intermediul unor contracte, terenuri cu suprafeţe mari la Steaguri sau în Venus pe care s-au ridicat chioşcuri din tablă, terase, restaurante, pentru care agenţii economici achită sume infime. În schimb, la închiriază contra a zeci de mii de euro. Aşa se întâmplă şi la Adras, pe teren se plătesc 240 euro/an, dar când vine circul se închiriază cu 15.000 de euro pentru două luni. Potrivit Curţii de Conturi, anual, s-au pierdut din aceste contracte prost redactate 3,5 milioane de euro. Peste 1000 de construcţii nu au fost înregistrate la Taxe şi Impozite, s-a construit ilegal ani la rând.

Mai sunt nemulţumit de o bună parte a personalului angajat. Sunt oameni care nu fac nimic, al căror raport de activitate stârneşte râsul, dar pe care nu am cum să-i îndepărtez din administraţie, deoarece Legea 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, nu îmi permite. Consider că ar trebui schimbată legea, că personalul ar trebui ales de către primar, iar la final va răspunde pentru nerealizări împreună cu acesta în faţa cetăţenilor.

  • Ce vă reproşează cetăţenii?
  • Pe de o parte, agenţii economici din Mangalia îmi spun că nu primesc lucrări, dar nicio firmă din oraş nu a participat la vreo licitaţie. Mulţi dintre aceştia nu cunosc noţiunea de SEAP (Sistem Electronic de Achiziţii Publice), dar au pretenţii să execute lucrări. Pe de altă parte, mi se reproşează că am reorganizat spaţiile verzi. În această privinţă, lucrurile se vor aşeza, vom planta flori, copaci şi gazon. Am fost nevoiţi să îndepărtăm gardul viu care ascundea animale moarte, praf şi gunoaie. Eu cred că oraşul a fost aerisit, iar la toamnă vom începe plantările.
  • Care consideraţi că sunt principalele realizări ale celor trei ani?
  • În primul rând, rezolvarea problemei căldurii, apoi racordarea la reţeaua de gaze. În ambele situaţii, s-au făcut eforturi susţinute, pe care oamenii nu le cunosc. Pentru eliminarea frigului din locuinţe, am avut multe întâlniri cu societatea care încheiase un contract beton în defavoarea cetăţenilor. Am făcut apoi demersuri pentru trecerea centralelor termice în subordinea unei societăţi a Consiliului Local, paralel cu aprovizionarea şi furnizarea rapidă a căldurii. Pentru racordarea la gaze, m-am deplasat la Sofia unde am reuşit să conving racordarea la conducta de tranzit din Bulgaria. Nu în ultimul rând, accesarea de fonduri europene pentru derularea mai multor proiecte cu impact la nivel local. În acelaşi interval, am reuşit să eliminăm de pe străzi câinii fără stăpân.
  • Ce v-aţi propus pentru perioada următoare?
  • Să finalizez proiectele începute, care, din păcate, întârzie din cauza contestaţiilor ce se fac, să reabilitez trotuarele din Colonişti, să delimitez străzile, căile de acces cu ajutorul unor piloni, igienizarea, curăţenia oraşului şi staţiunilor, dar şi finalizarea monitorizării video.
  • Cum decurg lucrurile la partid, care este relaţia pe care o aveţi cu foştii pedelişti?
  • PNL reprezintă un singur partid şi are un singur sediu, cel din centrul municipiului. Şedinţele BPL au loc de două ori pe lună, noi lucrăm. Restul nu ştiu ce fac, nu-mi place termenul de lider. Suntem toţi colegi. Din păcate, nu se înţelege că la Mangalia este vorba despre o guvernare locală. Cei aflaţi în poziţii de conducere au obligaţii, sunt monitorizaţi de către cetăţeni, astfel că tot ei îi vor lăuda sau sancţiona. Trebuie să fim uniţi, numai că se face mai mult politică la colţ de stradă, nu la partid. Cei care vin cu sesizări, probleme ale oraşului, trebuie să vină şi cu soluţii. Asta aştept de la colegi, să se implice de la început până la sfârşit. Dacă o fac doar la nivel declarativ, nu se rezolvă nimic.

 

3 thoughts on “Edilul Cristian Radu: „Când am intrat în Primărie, la Juridic, uşa era încuiată, iar actele, îndesate în saci!”

  1. Doamne fereste! Are niste idei spectaculoase omul asta. Deci toti oamenii lui sunt competenti, iar cei vechi sunt incompetenti. Plus ca ar trebui dati afara toti. Nu-i permite legea? Dumnezeule! Pentru incompetenta legea iti da toate resursele sa o faci. Iar el a facut asta. Pentru incompetenta unui om al lui. Deci…ce sa credem din ce povesteste acest primar si ce sa nu credem? Ramane totusi incredibil ..

Comments are closed.