20 aprilie 2024

S-au aprobat reînnoirea contractelor şi noile chirii ale locuinţelor ANL

anlReuniţi într-o şedinţă de îndată la primărie, consilierii locali au aprobat, în unanimitate, prelungirea contractelor de închiriere şi stabilirea chiriei pentru locuinţele construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Este vorba despre blocurile OD 4, 5, 6, 7 şi 8 din localitate, construite prin ANL şi ai căror locuitori beneficiază de contracte de închiriere potrivit Legii nr. 152/1998.

Potrivit referatului ce a stat la baza proiectului de hotărâre înaintat aleşilor locali, contractele de închiriere pentru locuinţele ANL au expirat la 31 iulie 2015. Conform legii, acest contracte, încheiate, iniţial, pe 5 ani, au fost reînnoite, anual, o dată cu recalcularea preţului chiriei.

Directorul Serviciului de Asistenţă Socială, în subordinea căruia se află cele cinci imobile de tip ANL, declară că, la baza calculului în urma căruia vor fi majorate chiriile stau prevederile articolului 8 al Legii 152, coroborat cu prevederile Hotărârii de Guvern 962/2001 privind normele metodologice pentru punere în aplicare a legii: „Este vorba despre o majorare destul de substanţială a cuantumului chiriei. Însă, aceasta se datorează formulei de calcul din normele de aplicare a Legii 152, anexa 16, pe care nu avem niciun motiv să credem că nu este conformă, legală. Am un calcul estimativ, pentru două camere, chiria crescând de la 89 de lei, la 351 de lei”, ne-a declarat Claudiu Stamate, directorul SPAS.

Potrivit legii, în cadrul calculului chiriei au fost luate în considerare suprafaţa construită desfăşurată a clădirii, vechimea imobilelor, cheltuielile de întreţinere şi reparaţii curente, cheltuielile de administrare etc.

1 thought on “S-au aprobat reînnoirea contractelor şi noile chirii ale locuinţelor ANL

  1. Dar pana acum cum s-a facut calculul chiriei de este o diferenta atat de mare, aproape de 4 ori mai mult? Legile in baza carora spune marele director ca s-a facut recalcularea sunt din 1998, respectiv din 2001. Deci ?

Comments are closed.