24 aprilie 2024

Președintele ANAT, Aurelian Marin: „Am asistat la o relansare a staţiunilor sudice, dar este mare nevoie de agrement, respectiv de amenajarea unui aqua parc”

În urmă cu câteva zile, s-a desfăşurat, în staţiunea Venus, Bursa de Turism, prilej cu care s-a tras linie după încheierea sezonului estival 2015. La unison, hotelierii au declarat că vara ce tocmai a trecut a fost profitabilă, numărul turiştilor români fiind mai mare cu 20%, iar cel al străinilor cu 15% comparativ cu sezonul 2014.

Despre modul cum s-a desfăşurat sezonul 2015, ne spune mai multe Şeful ANAT, Aurelian Marin în următorul interviu:

  • De ce credeţi că sezonul a foAurelian Marinst atât de bun?
  • Consider că am asistat la o relansare a litoralului sudic în această vară. Acest lucru s-a datorat investiţiilor mari care s-au făcut în unele staţiuni, cele mai multe în Venus, unde există multe hoteluri de 4 şi 5 stele, reducerii TVA la 9 % şi includerea sistemului all inclusive în tot mai multe unităţi de cazare. Din punctul de vedere al agenţiilor de turism, s-a remarcat, tot în sud, că au venit cu 10% mai mulţi turişti prin intermediul acestora.
  • Ce urmează anul viitor?
  • Avem aşteptări mari de la vara viitoare şi mă refer la o diversificare a serviciilor şi ofertelor. Vor intra alte hoteluri în renovare, urmând să primească stele în plus după sporirea confortului. Staţiunea Venus este un exemplu bun, s-a ridicat foarte mult

într-un timp foarte scurt. Din păcate, zona Neptun-Olimp nu mai este la fel de atractivă ca odinioară când era emblematică, multe hoteluri au rămas în urmă, altele au fost abandonate.

  • Ce lipseşte în staţiunile sudice?
  • Lipseşte agrementul. Pe lângă parcul de aventură din Neptun, teatrele de vară şi sporturile nautice nu există alte posibilităţi de distracţie. Staţiunile au nevoie de un aqua parc, aşa cum s-a deschis la Eforie şi care s-a bucurat de succes. Mai trebuie exploatate ieşirile cu barca din Porturile Limanu şi Mangalia care arată foarte bine. Nu în ultimul rând, trebuie promovată mai mult Herghelia Mangalia.
  • Pentru sezonul viitor, tarifele vor suferi modificări?
  • Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc au anunţat că tarifele vor rămâne aceleaşi, în plus în perioada aprilie – mai urmând să fie lansate oferte cu 30 până la 50% reducere. În medie, în funcţie de staţiune, valoarea unui sejur de 5 zile a variat între 750 de lei în Mamaia, 525 de lei în Eforie nord, 475 de lei – Neptun, 430 de lei – Venus, 510 lei în Saturn.