20 aprilie 2024

Peste 6 kilograme de tutun confiscat de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit lucrare penală pentru contrabandă unei persoană de sex feminin, care intenţiona să introducă ilegal în ţară 13 pachete ce conţineau 6,5 kg tutun vrac, fără documente justificative.

În data de 22.09.2015, în jurul orei 04.30, în P.T.F. Vama Veche, judeţul Constanţa s-a prezentat pentru controlul de frontieră o persoană de sex feminin, cetăţean român, care călătorea cu un autocar ce efectuează curse regulate pe ruta Turcia – România.

În bagajele personale ale acesteia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, 13 pachete din plastic, ce conţineau 6,5 kg. tutun vrac.

Persoana în cauză, domiciliată în municipiul Constanţa, a declarat că a achiziţionat pachetele de tutun din Turcia, pentru a-l comercializa în România.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării pachetele cu tutun, în valoare de aproximativ 650 lei, iar persoanei în cauză i-a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal.