24 aprilie 2024

Şedinţă ordinară: a fost adoptat bugetul pe 2016, iar doi consilieri PNL şi-au anunţat demisiile!

Şedinţă cu scântei a Consiliului Local Mangalia, chiar la întâlnirea pe care aleşii au avut-o pentru aprobarea bugetului local. După îndelungi polemici şi acuze, consilierii au reuşit să adopte bugetul local pentru 2016, dar nu în forma iniţială, ci cu o serie de amendamente, aduse de Paul Foleanu.

În sală au fost prezenţi şi mai vine de 50 de părinţi ai elevilor de la Şcoala Gala Galaction, nemulţumiţi că, deşi li s-a promis mansardarea unităţii de învăţământ, această lucrare nu a avut loc nici până la ora actuală. Părinţii sunt indignaţi că, deşi are unele dintre cele mai bune rezultate la învăţătură din întreg judeţul, Gala Galaction este nevoită să organizeze cursuri în două schimburi, astfel că, elevi de opt ani ajung să studieze până seara târziu. Mai mult, de câteva zile, tencuiala unuia dintre corpurile de clădire ale şcolii a început să cadă, punând viaţa elevilor în pericol. Potrivit primarului Cristian Radu, pentru Şcoala Gala Galaction există trei soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii: mansardarea unităţii, accesarea de fonduri guvernamentale pentru construirea unui corp nou de clădire sau chiar înaintarea unui proiect cu fonduri europene, în acelaşi scop.

Tot în cadrul şedinţei de consiliu au fost anunţate demisiile a doi dintre consilierii PNL: una a lui Cristian Drăgan, care a fost semnată cu câteva zile înainte şi o a doua, a lui Leonard Tănase, care şi-a anunţat retragerea din această funcţie chiar la sfârşitul întâlnirii de azi. PNL rămâne, astfel, cu un singur consilier, în persoana lui Sorin Andrei.