24 aprilie 2024

Zeci de părinţi ai copiilor de la Gala Galaction au solicitat, public, mansardarea şcolii. „Am intrat în UE doar pe hârtie!”

adriana popescuConsilierii locali din Mangalia au fost asaltaţi, ieri, în plină şedinţă, de peste 50 de părinţi ai elevilor de la Şcoala “Gala Galaction”, nemulţumiţi de condiţiile în care sunt obligaţi copiii lor să înveţe. Aceştia au reclamat faptul că, deşi li s-a promis mansardarea unităţii încă din 2014, acest proiect nu a fost dus la îndeplinire, copiii fiind nevoiţi să înveţe în două schimburi, de la 7.30 dimineaţa şi până aproape de orele 19.00. Mai mult, întrucât corpurile de clădire ale şcolii sunt nişte ruine, acestea au început să se dezintegreze, existând cazuri în care copiii au fost răniţi de tencuiala căzută.

Părinţii şi-au spus păsurile prin vocea directorului unităţii, prof. Adriana Popescu. Aceasta a reamintit aleşilor locali că unitatea pe care o conduce de zeci de ani este una dintre cele mai bune din judeţ: “În luna ianuarie a acestui an am împlinit 30 de ani de la înfiinţare. Pot spune că am sărbătorit, mai degrabă, 30 de ani de provizorat. Toate autorităţile publice ne-au promis o şcoală nouă. Şcoala nr. 5 a fost înfiinţată în 1986, când ne-am desprins de fostul Liceu nr. 2 şi ni s-au dat în adminstrare un corp de clădire ce a funcţionat ca policlinică militară şi un al doilea pe strada Oituz, de fapt un imobil revendicat, pe care l-am câştigat în instanţă. Când zici „Gala Galaction” zici Mangalia, zici cea mai bună şcoală din oraş şi una dintre cele mai bune din judeţ. Când spui „Gala Galaction” spui proiecte europene, scrise şi accesate de colectivul nostru valoros. Este o şcoală din care copiii ies pregătiţi, care fac performanţă. Dar, efectiv, noi am intrat în Uniunea Europeană doar pe hârtie. Domnule primar, domnilor consilieri, suntem, poate, singura şcoală din Europa în care se mai învaţă în două schimburi. Copiii vin la şcoală la 7.30 şi termină la 18.30. Nu mi-au fost daţi niciodată bani de mansardare şi trebuie găsită o soluţie cât mai curând pentru a ieşi din această situaţie”, a declarat prof. Adriana Popescu, director al unităţii de învăţământ.

Primarul Cristian Radu spune, însă, că directorii instituţiilor de învăţământ se ocupă în primul rând de politică şi mai puţin de actul de educaţie al elevilor. Totodată, adaugă acesta, niciunul dintre cei aflaţi la conducerea şcolilor din Mangalia nu a apelat la sprijinul primăriei: “Când am venit la primărie, m-am întâlnit cu toţi directorii şcolilor cărora le-am spus că pot apela, gratuit, la angajaţii din primărie, de la Economic şi Achiziţii. Nu m-a sunat nimeni până la această oră. Niciodată nu mă voi duce la unităţile de învăţământ neinvitat, iar dumneavoastră nu m-aţi chemat la şedinţa în care s-a prezentat problema mansardării”, a mai spus edilul Cristian Radu.

Primarul mai spune că şcoala are trei variante pentru a evita producerea unui dezastru şi de a intra în normalitate: mansardarea din banii primăriei, accesarea de fonduri europene sau accesarea de bani de la Compania Naţională de Investiţii. În cazul în care se va opta pentru prima soluţie – fapt care s-a şi întâmplat, în cele din urmă, consilierii aprobând suma necesară mansardării Şcolii „Gala Galaction” – nu vor mai putea fi solicitaţi alţi bani, de la Ministerul Dezvoltării sau de la UE pentru acelaşi proiect.

Consilierul local Paul Foleanu a declarat, în timpul dialogului cu părinţii prezenţi în sala de şedinţe, că propriul său copil învaţă la “Gala Galaction” şi că, în urma revizuirii bugetului de venituri şi cheltuieli, aleşii au aprobat mansardarea unităţii: “Părinţii vor doar ca elevii să înveţe într-o şcoală europeană, în care cursurile să înceapă la 8 dimineaţa şi să termine la prânz, iar după amiaza copiii să poată desfăşura alte activităţi educative. Am prins suma necesară mansardării încă din 2014, dar se pare că ordonatorul de credite nu a alocat-o. O vom aproba încă o dată, printr-un amendament la bugetul local şi vă garantez că veţi primi aceşti bani”, a concluzionat Paul Foleanu.

 

2 thoughts on “Zeci de părinţi ai copiilor de la Gala Galaction au solicitat, public, mansardarea şcolii. „Am intrat în UE doar pe hârtie!”

Comments are closed.