24 aprilie 2024

Chirurgie pediatrică la Spitalul municipal Mangalia

Pacienţii Spitalului municipal Mangalia vor putea beneficia, în curând, de serviciile unui medic specialist în chirurgie pediatrică. Potrivit declaraţiilor managerului unităţii medicale, dr. Liviu Mocanu, în prezent există discuţii avansate pentru stabilirea unei colaborări, în acest sens. „Este foarte important pentru Mangalia şi zona de sud a judeţului Constanţa să avem o astfel de specializare la spitalul nostru”, a explicat dr. Mocanu. El a mai spus că la spitalul Mangalia va fi adus, în cursul acestei veri, încă un medic chirurg, care va opera prin procedura laparoscopică. „Totodată, suntem în procedura de finalizare a amenajării noului Compartiment de neurologie, care va avea 15 paturi şi va fi situat la etajul 4 al Corpului B. Mai trebuie doar să angajăm asistentele. Avem deja trei medici neurologi”, a mai spus directorul spitalului. Potrivit declaraţiilor sale, până la jumătate lunii iunie va fi scos la concurs încă un post de medic anestezist, obiectivul fiind acela de înfiinţare a unei linii de gardă pe această specializare. „În cursul lunii viitoare, numărul de medici va creşte prin venirea unui nou medic neonatolog şi avem în intenţie să aducem încă un medic ortoped pentru a putea asigura gărzile pe această specializare”, a explicat dr. Liviu Mocanu.