23 aprilie 2024

AFIR primeşte cererile de finanţare aferente Schemei GBER pentru sM 4.2 „Sprijin pentru procesarea produselor agricole” din PNDR 2020

 

Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa informează producătorii agricoli de pe raza judeţului că Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe site-ul propriu: www.afir.info, anunţul privind derularea în perioada 01 august – 31 octombrie 2017, ora 16.00, a sesiunii de finanţare aferente Schemei GBER pentru Submăsura 4.2a „Sprijin pentru procesarea produselor agricole”, în valoare totală de 70 milioane de euro.

Solicitanţii eligibili pentru finanţare prin prezenta schemă sunt întreprinderile care realizează în mediul urban sau rural investiţii iniţiale pentru procesarea şi marketingul produselor agricole, în vederea obţinerii de produse neagricole în sectoarele de activitate economică eligibile precizate în Ghidul Solicitantului, document care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenţiei: www.afir.info, la secţiunea „Investiţii PNDR”, în pagina dedicată acestei submăsuri.

Prin această submăsură se pot finanţa activităţi din domeniul industriei alimentare, ca de exemplu: fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi a produselor din amidon, fabricarea produselor lactate, fabricarea îngheţatei, a sorbetului, fabricarea băuturilor (exemplu-fabricarea berii artizanale), etc.

Intensitatea sprijinului este de până la 1 milion de euro/proiect pentru IMM-uri, în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat şi de 2,5 milioane de euro/proiect pentru forme asociative şi pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant).

Pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii finanţării, solicitanţii au la dispoziţie Ghidul Solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenţiei, www.afir.info, la secţiunea „Investiţii PNDR”, în pagina dedicată acestei submăsuri.