28 martie 2024

Şedinţa AGA, prin care se decidea salvarea Şantierului Naval Mangalia, amânată pentru luni, 2 aprilie

Astăzi, 30 martie, era programată şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), în care urma să se decidă neexercitarea de către statul român a dreptului de preemţiune în privinţa pachetului majoritar de acţiuni de 51% scos la vânzare de către coreenii de la DSME.

Din păcate, întâlnirea s-a amânat pentru luni, 2 aprilie, din lipsă de cvorum, întrucât membrii AGA au primit târziu mandatele prin care erau împuterniciţi.

Să sperăm că până luni se vor încheia toate formalităţile, astfel ca decizia privind reanimarea Şantierului Naval Mangalia să nu mai întârzie, iar emoţiile şi agonia pe care toţi le traversăm de luni bune să se sfârşească o dată pentru totdeauna!