Iată de ce proceduri vă puteți bucura la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia!

Vestit pentru tratamentele sale, unele unice în Europa, Sanatoriul Balnear Mangalia pune la dispoziția cetățenilor orașului, cât și turiștilor, o gamă largă de proceduri. Printre acestea se numără masajul cu nămol, masajul uscat, cel subacval sau gimnastica recuperatorie.

Indicațiile terapeutice ale procedurilor de la Sanatoriul Balnear Mangalia sunt printre cele mai diverse: reumatism cronic degenerativ și inflamator; sechele, afecțiuni ortopedico-traumatice (fracture, entorse, luxații, osteosinteze metabolice); afecțiuni neurologice centrale și periferice; tulburări de circulație periferică; rinite și bronșite cronice, astm bronșic; psoriazis, alergodermii cronice; anexite cronice, infertilitate secundară; gută, diabet, obezitate; litiaze și infecții urinare (crenoterapie); dischinezii biliare, gastrite cronice hipoacide, colopatii cornice.

La unitatea medicală puteți beneficia de următoarele proceduri: hidrotermoterapie: împachetări cu nămol; băi calde cu apă de mare, apă sulfuroasă, plante, plante cu bule; afuziuni alternative; dușuri subacvale; saună; hidrokineototerapie: în bazine cu apă sulfuroasă sau apă de mare; masaj: masaj manual cu nămol, cu talc sau cu unguent terapeutic; electroterapie: diapulse – curenții de înaltă frecvență pulsați, aplicabili pe membrele protezate metalic, cu efecte de vindecare rapidă; curenți cu frecvență joasă și medie; terapie cu câmpuri magnetice; fototerapie: laserterapie, ultraviolete, infraroșii; pneumoterapie : aerosoli individuali cu apă de mare, apă sulfuroasă tamponată, substanțe medicamentoase; tratamente ginecologice – irigații cu apă sulfuroasă,  tampoane vaginale cu nămol, tratamente complementare: acupunctură, infiltrații; cură de Gerovital.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*