19 aprilie 2024

Cetăţean român cu mandat european de arestare, depistat la P.T.F. Vama Veche

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au depistat un cetăţean român pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autorităţile române, pentru comiterea infracţiunii de înșelăciune.

 

În data de 08.05.2018, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român N.S., în vârstă de 19 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa, pasager într-un autoturism marca Ford Mondeo, înmatriculat în România.

Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei în cauză era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea infracţiunii de înșelăciune.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.