29 martie 2024

Ziua Internațională a Familiei, marcată la Centrul pentru Tineret „Ion Creangă” din Tuzla!

Primăria comunei Tuzla va organiza, mâine, 15 mai, prin compartimentul de specialitate Centrul pentru Tineret „Ion Creangă”, manifestarea culturală dedicată Zilei Internaționale a Familiei. „Evenimentul cuprinde o serie de activități, toate având legătură cu viața de familie. Acesta va avea două părți: dezbateri tematice și o prezentare de carte și film”, ne-a declarat primarul comunei, Taner Reșit.

Manifestarea va demara la orele 15.15, cu prezentarea romanului „Emigrantele”, al scriitoarei Dora Alina Romanescu. În deschidere, participanții vor putea să discute liber cu invitații de specialitate, despre importanța și rolul familiei în societate. Ulterior, Dora Alina Romanescu își va prezenta romanul și va oferi autografe. Romanul “Emigrantele” a fost lansat de curând, mai exact joi, 12 aprilie 2018, în cadrul Salonului Literar „Axis Libri”, Sala „Mihai Eminescu” din cadrul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” – Galați.

Filmul Scurtcircuit va începe la orele 18.00. Este un film inspirat din fapte reale, premiat la Shanghai. Înainte de film, organizatorii au pregătit o scurtă prezentare a actorilor invitați și a directorului Secției Județene de Distribuție și Exloatare a Filmului Constanța. Fondurile stânse în urma achziționării biletelor vor fi donate pentru achiziționarea de incubatoare pentru nou născuți.

“Evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Familiei are drept principal scop inițierea unor discuții special pentru locuitorii comunei, care să îi ajute să conștientizeze mai bine, din punct de vedere social, psihologic, religios etc, realitatea din jurul nostru, realitate din care facem cu toții parte”, ne-a spus, la rândul său, coordonatorul Centrului pentru Tineret „Ion Creangă” din Tuzla, Maria Damian Pascal.