19 martie 2024

Galactienii s-au săturat de promisiuni: vor condiții decente în care să învețe!

În sala în care a avut loc ședința de astăzi, s-au aflat și reprezentanții Asociației de Părinți de la Școala „Gala Galaction”. Vitregiți de ani de zile, copiii și părinții unității de învățământ și-au spus păsul prin reprezentantul lor, Mihaela Popa: „Peste doi ani sediul de la Geamie al școlii trebuie retrocedat. Clasele V-VIII vor rămâne, astfel, fără un sediu. Suntem singura unitate de învățământ unde elevi 9 ani intră la ore de la 12.00 până seara, unitate fără sală de sport, cu două școli separate, cu grupul sanitar în curte și unde, pe 19 mp învață, înghesuiți, câte 30 de copii. Nu vrem să venim, periodic, în fața dumneavoastră, doar pentru a face act de prezență. Nu plecăm de aici până nu ne prezentați cel puțin 15% dintr-o soluție pentru cei 700 de elevi ai școlii!”, a spus Mihaela Popa.

Aceasta a mai anunțat că, pe 9 iunie, între orele 13.00-14.00, micuții de la „Gala Galaction” vor ieși, pașnic, în stradă, alături de cadrele didactice și de părinți și rude. Va fi un protest non-verbal, fără lozinci sau alte manifestări, o soluție de avarie găsită pentru a atrage atenția de la ceea ce își doresc, de ani buni, elevii de la această instituție: o școală nouă.

Iată că, pe lângă promisiunile făcute în ani anteriori, care au pornit de la mansardarea școlii, la construcția unui nou corp de clădire și chiar mutarea elevilor în locul Colegiului Economic, s-ar mai fi găsit o soluție: prelungirea școlii de la Sens, cu un corp de clădire la demisolul căreia să fie amenajată o sală de sport și demolarea garajelor din zonă pentru un teren de sport în aer liber. Toate acestea vor presupune o lucrare de durată, iar primăria va trebui să găsească soluția optimă pentru cursurile copiilor pe toată această perioadă.

1 thought on “Galactienii s-au săturat de promisiuni: vor condiții decente în care să învețe!

  1. Imi pare rau sa aud ca scoala este in aceeasi situatie! Nu este normal sa faca sportul la generala 2 cum se ducea fica-mea! Pe nimeni nu intereseaza. Politicienii au alte prioritati de unde ires bani! Asa ceva rusinos mai rar!!! Cadrele didactice sunt bune cu dragoste de meserie! Pacat!!! Am mutat copilul in clasa a-VIII ca era WC-ul in curte si fusese bolnava la plamani! Situatia asta rste o rusine pentru Mangalia.

Comments are closed.