Trafic îngreunat pe strada Fulgerului din Constanţa pentru remedierea unei avarii RAJA

Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi, 05 iunie 2018, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe strada Fulgerului, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să blocheze circulația autovehiculelor în intervalul orar 11,30-13,30, pe tronsonul delimitat de străzile Răsuri și Poporului. 

Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.

Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*