24 aprilie 2024

Pacienta căreia i s-a făcut prima procedură de chemoembolizare a fost externată

Pacienta care a fost supusă săptămâna trecută primei proceduri de chemoembolizare, a fost externată la începutul acestei săptămâni, având stare generală bună. Conform planului terapeutic, peste câteva săptămâni, vor avea loc următoarele ședințe.

Reamintim că în cursul zilei de joi, 28.06.2018, în cadrul SCJU, a avut loc prima ședință de chemoembolizare. Procedura a durat aproximativ o oră și a fost prima intervenție efectuată cu angiograful primit de către SCJU în cadrul proiectului European “Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare și crearea de noi  infrastructuri – DIPCDCI”.

Chemoembolizarea este alternativa la chimioterapia clasică și presupune introducerea selectivă, doar în zonele afectate, de substanțe embolizante și cistostatice, urmărindu-se distrugerea tumorilor. Alături de colectivul din cadrul SCJU, la procedura de săptămâna trecută a participat o echipă de medici din cadrul Institutului Clinic Fundeni, care va lua parte și la următoarele intervenții.