19 aprilie 2024

APC avertizează: ANSVSA – groparul economiei de subzistență din mediul rural, din cauza uciderii a peste 155.000 de porci!

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România – înființată în anul 1990), organizație de utilitate publică, a organizat joi, 06 septembrie 2018, conferința de presă cu tema “ANSVSA – groparul economiei de subzistență din mediul rural”, cu referire la criza determinată de pesta porcină.
După două luni de molimă, datele statistice despre evoluția acestei epizootii, conform informațiilor oficiale furnizate de Ministerul Afacerilor Interne din data de 4 septembrie, ora 20, arată astfel:
– 11 județe afectate;
– 185 localități afectate;
– 817 focare de pestă porcină africană;
– 155.980 porci uciși preventiv;
– 9 societăți comerciale de creșterea porcilor lichidate.
Pe parcursul conferinței, APC a abordat aspect, cum ar fi:
1. Care au fost greșelile făcute de cei care au gestionat criza;
2. Cine pierde și cine câștigă de pe urma acestei epizootii.
“Peste 50.000 de porci sănătoși din gospodăriile rurale au fost uciși cu încălcarea dispozițiilor legale europene și naționale, aplicabile pentru combaterea pestei porcine africane. APC solicită de urgență dizolvarea Centrului Național de Combaterea Bolilor si preluarea activităților de gestionare a epizootiei de pestă porcină de către o celulă de criză formată din experți pe domeniile veterinar, legislativ, economic și social, iar celula să se afle în coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării”, a declarat Conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, președinte APC.