20 aprilie 2024

În numai 2 ani, primarul Niculae Stan a schimbat, radical, faţa comunei Pecineaga datorită proiectelor de modernizare a infrastructurii

Deşi, are doar doi ani de mandat, edilul Niculae Stan a demarat din 2016, când a revenit, după o absenţă de 4 ani, la Primăria Pecineaga, mai multe proiecte ample de interes local de care cetăţenii aveau mare nevoie. Cele mai stringente investiţii vizează canalizarea şi reabilitarea drumurilor, ambele fiind foarte aproape de finalizare.

Edilul Niculae Stan a declarat pentru „Ediţia de Sud” că a mai derulat un proiect important şi anume acela al aducţiunii de apă, recepţia şi predarea către RAJA SA Constanţa realizându-se în urmă cu câteva săptămâni. „Anul trecut, din fonduri guvernamentale, am început programul de reabilitare şi asfaltare a 11 străzi din Pecineaga, printre care Aurel Vlaicu, Ştefan cel Mare, Eternităţii etc. Valoarea acestei investiţii este de peste 2,2 milioane de lei.

S-au turnat două straturi de asfalt, iar lucrările se vor încheia peste două săptămâni. Urmează  şi recepţia pentru lucrările de canalizare pe care le-am făcut în ultimii doi ani. Paralel, am reabilitat iluminatul public, când am montat corpuri cu consum economic, am pus pavele, am plantat flori şi copaci şi am realizat programul de monitorizare video al comunei. De asemenea, am reabilitat şi înfrumuseţat parcul, unde am plantat trifoi şi s-a făcut curăţenie generală. Lucrăm pentru perioada următoare la construcţia unui dispensar nou. În prezent, în cel vechi îşi desfăşoară activitatea trei medici de familie, un medic stomatolog, comuna având şi două farmacii”, a declarat primarul comenei Pecineaga, Niculae Stan.

Edilul a mai precizat faptul că începând cu data de 1 noiembrie, la Primărie, se vor primi cereri în vederea acordării de ajutoare pentru încălzire, urmând să fie făcute anchetele sociale care se impun.