25 aprilie 2024

Începe furnizarea căldurii, la Mangalia

Goldterm Mangalia începe furnizarea agentului termic, în sistemul centralizat de termoficare, din ziua de miercuri, 24 octombrie, după ce, în ultimele zile, au fost efectuate probe la rece în toate blocurile racordate la reţea. Manevrele specifice au fost efectuate la toate centralele termice din municipiu şi s-a intervenit cu lucrări de reparaţii, acolo unde a fost necesar. Reprezentanţii municipalităţii informează populaţia că subvenţia pentru căldură se acordă, ca şi în anii precedenţi, de la bugetul local. Începând cu 1 septembrie a.c., prețul de producție al unei gigacalorii este de 458,72 lei, conform unei hotărâri a CL Mangalia. Pentru a veni în sprijinul populației, Primăria subvenționează mai mult de jumătate din costul unei gigacalorii, astfel că prețul plătit de cetățeni este de 216,86 lei/gigacalorie. Golderm atenţionează Asociaţiile de Proprietari care înregistrează datorii, că nu vor primi căldură şi apă caldă, până nu vor achita restanţele din iarna trecută. ”În această iarnă, se va menține subvenția pentru căldură, astfel încât cetățenii orașului să suporte mai ușor cheltuielile pe parcursul sezonului rece. În fiecare an, acordăm subvenţii la căldură, în valoare de 2 milioane de euro. Sunt sume importante, cu care am fi putut face multe lucrări în oraş, dar este la fel de important să venim în sprijinul populaţiei. Tocmai de aceea, Goldterm continuă programul de contorizare individuală gratuită, astfel încât oamenii să plătească exact cât consumă”, a precizat primarul Mangaliei, Radu Cristian. El a mai spus că, în urma acestui program, numărul clienților Goldterm a crescut, mulți debranșați făcând acum cereri de revenire în sistemul centralizat. În paralel cu programul de contorizare individuală gratuită, consumatorii mai pot opta pentru facturarea individuală, dacă doresc să achite facturile direct la Goldterm Mangalia și nu prin Asociație. Pentru asta, este nevoie de acordul Asociației de locatari/proprietari, precum și de semnăturile tuturor vecinilor, iar documentația trebuie depusă la sediul societății de termoficare. Începând cu această toamnă, Primăria Mangalia a demarat un proiect de cogenerare cu motoare termice, cu scopul reducerii costurilor cu încălzirea, pe timpul iernii. “Proiectul va fi gata în 24 de luni, atunci când, în municipiul Mangalia, vom avea mai multe insule de cogenerare, cu motoare termice. Acele motoare produc, în primul rând, energie electrică, pe care o vom distribui, contra-cost, în Sistemul Energetic Naţional, dar şi energie termică, la costuri mult mai mici. Cogenerarea se practică deja în alte localităţi, cu beneficii mari atât pentru populaţie, cât şi pentru administraţia locală. Costurile proiectului sunt suportate în proporţie de 70% de Guvern, iar restul din bugetul local”, a explicat edilul Mangaliei.