24 aprilie 2024

În acest week-end trecem la ora de iarnă!

Trecerea la ora de iarnă 2018 se face în noaptea dintre 28 octombrie şi 29 octombrie 2018 (sâmbătă spre dumincă), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineţii de 29 octombrie 2018 devine ora 3:00. Asta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn iar duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

Mulți au început să se întrebe dacă va exista o schimbare în ceea ce privește ora de iarnă 2018 având în vedere propunerea făcută de Comisia Europeană.

Pentru următorii ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:

2019 – 31 martie – 27 octombrie

2020 – 29 martie – 25 octombrie

Mai exact, CE a propus să se renunțe la schimbarea sezonieră a orei în Europa, însă din 2019. Statele membre ale Uniunii Europene vor avea libertatea de a decide pentru totdeauna dacă doresc să aplice permanent ora de vară sau ora de iarnă.

„Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetăţenii lor să trăiască în condiţii de oră de vară sau de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate.

Mă aştept ca Parlamentul şi Consiliul să împărtăşească acest punct de vedere şi să găsească soluţii care funcţionează pentru piaţa noastră internă. Suntem în întârziere”, a declarat Jean-Claude Junker în discursul său cu privire la starea Uniunii.

Ora de iarnă 2018. Ultima trecere în 2019

Până în aprilie 2019, fiecare țară trebuie să anunțe dacă intenționează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019.

Prin urmare, se va trecere la ora de iarnă 2018. Această schimbare va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 octombrie.

Ora de iarnă are ca scop folosirea cât mai mult timp posibil a luminii Soarelui, economisindu-se resurse desfășurării activităților umane pe lumină slabă.

Ora de iarnă 2018. Regula actuală aplicată în România din 1997

În România a fost introdusă ora de vară în 1932. Din 1943 a fost suspendată această trecere și reintrodusă în 1979. Regula actuală de schimbare a orei în funcție de anotimpeste în vigoare în România din anul 1997.

Ideea de a se schimba ora îi aparține politicianului american Benjamin Franklin și a fost pusă în aplicare în 1784. Austro-Ungaria și Imperiul German au fost primele care au implementat această schimbare la nivel național, începând cu 1916.

Unii medici susţin că odată cu trecerea la ora de iarnă se pot produce modificări în organism, însă acestea nu ar trebui să ne îngrijoreze. Important este să nu ne lăsăm influenţaţi de schimbarea orei, ci să tratăm totul ca atare.

Cu toate acestea, alţi medici sunt de părere că schimbarea orei ne poate da peste cap ritmul de zi cu zi şi ne afectează sănătatea timp de două săptămâni, atât cât durează adaptarea completă a organismului.

Astfel, în această perioadă am putea resimţi o stare permanentă de oboseală şi vom fi lipsiţi de energie. Pe de altă parte, noaptea mai lungă nu înseamnă altceva decât o predispunere la depresie, iar cei care suferă deja de pe urma acestei afecţiuni devin şi mai sensibili. Tocmai de aceea, numărul sinuciderilor creşte în perioada imediat următoare schimbării orei.

Din aceste motive au fost ţări care au renunţat la schimbarea orei, Rusia şi Ucraina în 2011, iar Georgia şi alte state din Asia Centrală au renunţat încă din anul 2000.

(sursa: romaniatv.net)