25 aprilie 2024

Zona centrală a Mangaliei, modernizată cu bani europeni

 Comunicat

 Reprezentanții Primăriei Municipiului Mangalia au semnat, recent, contractul cu finanțare europeană, în valoare de aproximativ 1 milion de euro, destinat reabilitării Pieței Republicii, din localitate. Proiectul face parte dintr-un program transfrontalier româno-bulgar, care prevede reabilitarea tramei stradale din centrul orașului. Conform documentației tehnice, va fi creată o zonă de promenadă, se va interveni cu lucrări la terasamente, suprafeţe carosabile, trotuare, pavaje pietonale, spaţii verzi, utilităţi şi alte dotări de mobilier urban. În curând, va fi demarată procedura de licitație, urmând ca lucrările în teren să înceapă, cel mai târziu, în vara acestui an, cu o durată de 12 luni. Un alt proiect important, în parteneriat cu Primăria Balcik, urmează să fie semnat, în perioada imediat următoare. Acesta se referă la reabilitarea a 17 străzi din zona centrală a orașului pentru o mai bună desfășurare a traficului rutier și pietonal. În acest sens, se vor reface trotuarele, spațiile verzi și alte suprafețe adiacente de pe străzile supuse reabilitării. ”Toate aceste proiecte au fost concepute de administrația publică locală în vederea modernizării și dezvoltării infrastructurii din oraș și stațiuni, ceea ce va aduce un plus de atractivitate turistică, în Mangalia și stațiunile din sudul litoralului. Reamintesc faptul că avem în implementare un alt proiect cu fonduri UE, care prevede modernizarea stațiunii Saturn, lucrările urmând să înceapă în această primăvară. Sperăm ca la acest început de an, să semnăm și alte contracte, cu finanțare UE, aflate în stadii avansate de aprobare. Unul dintre acestea vizează modernizarea falezei Mangalia – Saturn, un alt proiect se referă la reabilitarea Bisericii „Sf. Gheorghe” (monument istoric), iar un al treilea proiect, aflat în pragul contractării, are în vedere modernizarea stațiunii Neptun-Olimp”, a precizat edilul Mangaliei, Radu Cristian.