20 aprilie 2024

Saga Cinematografului “Pescăruș” continuă: a fost aprobată reabilitarea sa cu 2 milioane de euro!

Cinematograful „Pescaruș” – un subiect inepuizabil pentru mica noastră urbe, plină de „fumuri și pretenții”, dar atât de săracă la capitolul Cultură. Plin de mucegai, mustind de apă și mizerie, nefolosit de mai bine de 15 ani și cu o mare și nevăzută bulină roșie la intrare, Cinematograful „Pescăruș” ar urma să intre, potrivit edililor urbei, într-un proces de reabilitare, care l-ar salva de la o certă prăbușire.

Documentația întocmită de SC Domino SMART CONS SRL, sub semnătura șefului de proiect arh. Teodor Costan Bratan, arată că, pentru reabilitarea „Pescărușlui” sunt necesare numai puțin de 9,8 milioane de lei, adică aproape 2 milioane de euro. Suma ar urma să provină din împrumutul CEC Bank realizat de primărie în urmă cu doi ani. Situația clădirii, constatată de SC Domino SMART CONS SRL, este una vizibilă cu ochiul liber: instalațiile sanitare și cele electrice sunt non-existente, pereții plini de igrasie, tencuielile aproape invizibile, pardoseala, grupurile sanitare și scaunele sunt dispărute de zeci de ani, cât despre pericolul unor incendii, acesta este foarte crescut, ținând cont că cinematograful a și ars în 2015.

Proiectul reabilitării clădirii ce stă să cadă ar cuprinde, în viziunea arhitecților, o sală cu 200 de locuri și proiecții 3D, dotarea cu grupuri sanitare, vestiar, foaier, un grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități și mama și copilul, centrală termică, anveloparea clădirii, montarea de parchet, gresie antiderapantă, faianță, montarea de echipamente specifice pentru siguranța la incendii și multe altele.

Reabilitarea Cinematografului a fost pusă în mapa de lucru a consilierilor locali. Care, exceptându-i pe cei din grupul PNL și UNPR, au declarat, la unison, că suma de 2 milioane de euro este una exorbitantă, fiind vorba despre circa 2.000 de euro pe metrul pătrat. Comparativ, spun aceștia, Ateneul Român a fost reabilitat cu 1,2 milioane de euro, din care 800.000 de euro au fost investiți în reparațiile cupolei clădirii de patrimoniu național.

Viceprimarul Mangaliei, Dragoș Angelescu, a declarat că, dimpotrivă, 2 milioane de euro este o sumă corectă, aici fiind incluse și instalațiile de sunet. Proiectul a trecut cu votul celor 11 consilieri PNL și UNPR și abținerile PSD, ALDE și PMP.

 

Reabilitarea Casei de Cultură a scăzut de la 4 milioane de euro la doar un milion!

 

Scandalul din sânul Consiliului Local a continuat și pe marginea unui alt subiect fără final al Mangaliei: reabilitarea Casei de Cultură. Care, în 2017, era estimată la circa 20 de milioane de lei (4,1 milioane de euro), în timp ce, în prima ședință a Consiliului Local pe anul 2019, a fost redusă la numai.. un milion de euro!

Viceprimarul Angelescu s-a plâns de acuzațiile consilierilor de opoziție (care consideră miliardul de lei oferit, acum doi ani, firmei de specialitate, drept bani aruncați la gunoi, mai ales că suma alocată reabilitării era mult umflată): “Când Casa de Cultură trebuia reabilitată pe 4 milioane de euro, vi se părea prea scump, acum că e un milion, e prea ieftin. Nu știu cum să mai interpretez comentariile dumneavoastră…”, a conchis edilul.

Noul studiu de fezabilitate este propus de SC ICOMAR SUD SRL și, ca și în cazul reabilitării Pescărușului, are drept șef de lucrări pe același architect Teodor Costan Bratan. Echipa din spatele documentației a descoperit cam aceleași lucruri ca și în cazul cinematografului: instalații interioare electrice și cele de apă-canal în stare avansată de degradare, igrasie, tencuieli exterioare și interioare degradate, probleme majore la hidroizolație, scaune neconforme normelor în vigoare, grupuri sanitare ineficiente și degradate, lipsa facilităților persoanelor cu dizabilități, iar sala de spectacole nu are sistem de ventilație, de aerisire sau de distribuire a agentului termic.

Un lucru extraordinar de grav: întreaga clădire este lipsită de protecție împotriva incendiilor, asta în condițiile în care, de ani de zile aici se țin spectacole cu copii, și, uneori, piese de teatru sau concerte.

Direcția Cultură și Sport avea, în 2018, 40 de angajați, în timp ce, în urma reabilitării Cinematografului „Pescăruș”, vor fi înființate 10 alte posturi.