28 martie 2024

Mandat european de arestare, pus în executare de poliţiştii constănțeni

Poliţiştii de investigaţii criminale din Constanța au depistat o femeie care era urmărită internaţional pentru infracțiuni de înșelăciune și fals privind identitatea, fapte comise în Germania. Schimbul de date şi informaţii a fost asigurat de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.

 

La data de 7 februarie a.c., poliţiştii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au depistat o femeie, de 49 de ani, cetățean german, pe numele căreia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile din Germania.

Femeia a fost dată în urmărire internaţională pentru comiterea a 13 infracțiuni de înșelăciune și fals privind identitatea, pe teritoriul Germaniei.

Pentru depistarea acesteia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdusă în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.

La data de 8 februarie a.c., va fi prezentată Curții de Apel Constanța pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile, în vederea predării către autorităţile germane.