Weekend-ul aduce pe scena TSC trei spectacole diferite ca gen: „De Paşti. Săptămâna Patimilor”, pe scena Teatrului de Stat Constanţa

 

Piesa “De Paşti. Săptămâna Patimilor” se încadrează în curentul artistic simbolist, „TESTOSTERON” este o comedie contemporană, iar “Jurnal de România. Constanţa”, o dramă documentară bazată pe confesiuni.
Vineri, 22 martie, de la ora 19.00, cu puțin înaintea sărbătorilor pascale, revine pe scena Teatrului de Stat Constanţa piesa lui August Strindberg, „ De Paşti. Săptămâna Patimilor”, o dramă cu personaje simbolice şi cu o atmosferă spiritualizată.
Este un spectacol de Zoltan Schapira, care a tradus piesa lui Strindberg, a conceput regia artistică, decorurile, ilustrația muzicală și ilustrația video, și de Olivia Costea, specialistă în psihodesign, asistent de regie și realizatoarea costumelor. Actorul Dorel Vișan face parte din distribuție, într-o apariție video inedită. Alături de el publicul constănțean îi va putea vedea pe Maria Lupu, Adrian Dumitrescu, Ana Maria Ștefan, Laura Iordan Adrian, Mihai Sorin Vasilescu și Andrei Cantaragiu. Asistent de scenografie este Lăcrămioara Dumitraşcu.
Olivia Costea: „Dintre cele peste 20 de diagnostice în care se regăsesc simptomele Eleonorei [personaj al piesei lui Strindberg], l-am ales pe cel care nu a fost încă abordat în nici una din montările din Europa: persoana înzestrată cu capacităţi extrasenzoriale. Deopotrivă har şi osândă, puterea de a vedea, de a auzi şi simţi lucruri nedetectabile pentru ceilalţi o expune pe Eleonora oprobriului şi chinului sufletesc de a trăi durerile tuturor. Chiar dacă fratele ei, Elis, o înţelege – el însuşi într-o reacţie de criză, cu un echilibru emoţional fragil – drumul spre acceptare şi împăcare este anevoios . Îşi găseşte împlinirea prin puritatea primei iubiri împărtăşite şi certitudinea redobândirii respectului societăţii.
Galbenul narcisei de Paşti, care „a băut lumina soarelui şi poate vindeca durerea sufletească”, şi perdelele trase pentru ca „Dumnezeu să ne poată vedea” sunt miracolele pe care mi le-aș dori pentru fiecare dintre cei ce ne-au însoţit în minunata poveste suedeză, însufleţită cu sensibilitate şi dăruire de actorii constănţeni.”
Sâmbătă, 23 martie, de la ora 19:00, revine „TESTOSTERON”, comedia-cult a regizorului şi producătorului polonez Andrzej Saramonowicz, jucată cu mare succes pe multe dintre scenele lumii. Varianta de la Constanța a tânărului regizor timișorean Traian Șoimu a câștigat aprecierile publicului nostru și s-a bucurat de mare suces la Gala Națională a Comediei de la Galaţi.
Chiar dacă unii spectatori au fost scandalizați de limbaj, pe alocuri licențios, cei mai mulți au reușit să privească dincolo de acesta și să înțeleagă miza, cu mult mai mare.
„Este un spectacol despre cât de devreme sau cât de târziu înţelegi care ţi-e rostul pe lumea asta, iar unii nu apucă să înţeleagă până mor”, spunea regizorul înainte de premieră.
Andu Axente, Bogdan Caragea, Adrian Dumitrescu, Andrei Cantaragiu, Alexandru Medveghi, Marian Adochiței, Remus Archip sunt cei șapte bărbați care „cred că femeile sunt duşmanul lor principal, dar, de fapt, nu e unul care să nu le iubească până la Dumnezeu şi înapoi… ”
Scenografia este semnată de timişoreanul Zsolt Fehérvári, iar asistent scenograf este Lăcrămioara Dumitrașcu, cea care a realizat şi grafica afişului. Muzica îi aparţine compozitorului constănţean Adrian Mihai, iar traducerea textului a fost realizată de Ioana Diaconu Mureşan.
Nu este recomandat minorilor.
Duminică, 24 martie, de la ora 19:00, a fost programat „JURNAL DE ROMÂNIA. CONSTANȚA” – o dramă documentară pe care actrițele TSC au jucat-o cu mare succes la Viena, la Timişoara, la Bucureşti şi la Sibiu.
Cele șase actrițe – Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Florina Stănculeț, Laura Iordan Adrian, Alina Manțu – ne vor aduce aminte în ce fel de oraș trăim și cum este el văzut de actori, atât prin prisma meseriei lor, cât și din perspectiva cetăţeanului obişnuit.
„Jurnal de România. Constanța” face parte dintr-un proiect multidisciplinar mai larg al regizoarei Carmen Lidia Vidu, care reunește filmul experimental, artele vizuale și teatrul. Grafica şi editarea video sunt realizate de Cristina Baciu, iar scenografia şi costumele, de Lăcrămioara Dumitrașcu.

Biletele pentru spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate
și ONLINE, prin intermediul website-ului www.teatruldestatconstanta.ro .

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*