29 martie 2024

Spectacol oferit copiilor de autoritatile locale Mangalia, de Iepuras

 

Autoritățile locale organizează, sâmbătă 20 aprilie, cu o săptămână înaintea Sărbătorilor Pascale, un spectacol de teatru dedicat copiilor orașului. Evenimentul special conceput pentru ei are loc la Casa de Cultură, începând cu orele 16.00 și va aduce pe scenă trupele de teatru muzical pentru copii, ”PAM – PAM” și ”Planeta Veselă”. Membrii trupelor de teatru vin pe scenă cu un concept creativ și unic de spectacol, în care cei mici se vor distra, vor cânta și vor dansa alături de personajele create de artiștii teatrului. Toți cei prezenți la eveniment vor avea prilejul să debordeze de entuziasm și optimism, căci organizatorii promit spectacole interactive, pe gustul copiilor, dar și al părinților. ”La spectacolele noastre, părinții devin copii și trăiesc alături de cei mici aventura unor spectacole muzicale de excepție. Vă prezentăm o poveste reală, dar și imaginară, o poveste cu multe râsete, dar și cu adevărate lecții de viață”, au afirmat actorii trupei Pam-Pam. În cadrul evenimentului, vor mai susţine momente muzicale artiștii locali: Ana Maria Telefca și cei ai Asociației Cultural -Educative ”Zestrea Callatiană”. Atmosfera va fi întreţinută de mascote îmbrăcate în iepurași, care vor oferi tuturor copiilor prezenți la eveniment, ouă de ciocolată. Totodată, cei prezenți la spectacol au ocazia de a face fotografii alături de artiști, dar și de mascotele-iepurași. Manifestarea este deschisă publicului larg, astfel că toţi copiii, părinţii şi bunicii din oraş, care doresc să petreacă împreună momente unice, sunt așteptați la eveniment. Intrarea este liberă!