29 martie 2024

Sanatoriul Mangalia semnează un nou contract cu Casa Națională de Pensii

Reprezentanții Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia (SBRM) au declarat, recent, că instituția urmează să încheie un nou contract cu Casa Națională de Pensii, după ce s-au finalizat procedurile legale de licitație. ”Ca și în anii precedenți, vom semna un contract de prestări servicii medicale, în baza căruia aproape 700 de persoane vor veni, lunar, la tratament, în cele două baze ale unității noastre”, au declarat oficialii SBRM. Ei au precizat că toate serviciile, respectiv cazare masă și tratament, vor fi decontate de Casa Națională de Pensii. „Este un contract anual pe care Sanatoriul îl are are cu Casa de Pensii, în urma participării la licitație. Toți pacienții care vin prin Casa de Pensii vor fi cazați la hotelul din incinta Sanatoriului. Celelalte categorii de pacienți, care nu vin prin Casa de Pensii, pot beneficia de serviciile Bazelor de tratament chiar dacă sunt cazați la alte unități hoteliere din apropierea instituției noastre”, au mai spus reprezentanții Sanatoriului. Ei au făcut această precizare întrucât, pe durata sezonului estival, crește numărul solicitărilor, însă acestea nu pot fi acoperite de unitatea proprie de cazare a Sanatoriului. „De aceea, dorim să informăm pacienții că pot beneficia de tratament la Sanatoriul Mangalia, chiar dacă sunt cazați la alte unități hoteliere, din zonă”, au conchis reprezentanții conducerii unității sanitare.