Jandarmii constănţeni au în atenţie siguranţa  participanţilor la evenimentele publice organizate în week-end

 

 

          În  acest sfârşit de săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean  Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa,           I.S.U. Constanţa şi Poliţiei Locale  vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice la o serie de evenimente organizate în zona de responsabilitate.

 

Misiunile jandarmilor vor avea în vedere asigurarea unui climat de ordine publică corespunzător, condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii, prevenirea şi combaterea oricăror fapte ce pot genera tulburarea ordinii publice, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale faţă de cei care comit fapte antisociale.

 

          Evenimentele anunţate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenţi sunt următoarele:

  • Festivalul Scoicilor, în perioada 16-19 mai;
  • Ziua comunei Mircea Vodă, Ziua comunei Peştera, Întâlnirea Fiilor Satului la Nisipari, meciul de fotbalS. Axiopolis Cernavodă – F.C. Agricola Borcea, meciul de rugby A.C.S. Tomitanii Constanţa – Universitatea Cluj, meciul de baschet masculin B.C. Athletic Constanţa – C.S.M. Sighetul Marmaţiei, Noaptea Muzeelor(Muzeul Marinei Române), evenimetul muzical din Parcul Tăbăcărie(zona Amfiteatru),  sâmbătă 18 mai;
  • Ziua comunei Albeşti, duminică 19 mai.

         

 

Recomandăm tuturor cetăţenilor  să solicite sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau să sesizeze cel mai apropiat echipaj, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*