19 aprilie 2024

Ședință cu scântei la primărie: s-au cerut lămuriri în privința abandonării investiției din Coloniști, dar și a realizării unui trotuar spre niciunde, la ieșirea din Mangalia!

Reuniți în ședință extraordinară la sediul primăriei, consilierii locali din Mangalia au aprobat mai multe proiecte de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului, actualizarea DALI și a indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectelor „Sistematizare pe verticală a Municipiului Mangalia, zonele II și III”, organigrama și statele de funcții ale aparatului de specialitate al primarului și Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Populației.

Primele scântei între reprezentantul administrației publice locale, viceprimarul Dragoș Angelescu și opoziția din Consiliul Local – alesii PSD, ALDE si PMP – au apărut la cererea lui Leonard Tănase de a face publice sumele cu care au fost plătite serviciile de pază ale două blocuri cvasi-abandonate din Mangalia și care nu au fost date în folosință nici până azi: cel din cartierul Barăci și cel din Dobrogea I. „Cele două blocuri au fost repartizate de patru ani de zile, deși nu au nici apă și nici curent electric. Le-ați repartizat în campania electorală, iar oamenii nu s-au mutat nici azi în ele”, a declarat Leonard Tănase. Viceprimarul Angelescu a replicat că documentația cerută de ENEL pentru branșarea blocurilor, precum și faptul că blocul de pe M.I. Dobrogeanu ar fi fost construit pe o linie de medie tensiune, au dus la întârzierea în asigurarea utilităților. Edilul a înaintat și o dată la care oamenii se vor putea muta în apartamentele repartizate – o lună, maximum două, în funcție de durata achiziției centralelor termice ce vor asigura căldura în blocuri. Cât privește valoarea contractului de pază, aceasta a fost făcută publică tot de Leonard Tănase: aproximativ 2.5 milioane de lei. Tot consilierul local a mai solicitat, din nou, o dată precisă a acordării burselor elevilor din Mangalia: „După rectificarea de astăzi vom avea și banii necesari acestor burse”, a spus Dragoș Angelescu, care a recunoscut că  elevii nu și-au intrat în drepturi … din cauza penuriei financiare prin care trece primăria!

Deși are datorii enorme la firmele de pază, primăria renunță la acestea: angajează „guarzi” la Poliția Locală!

O noutate anunțată în această seară în cadrul ședinței de consiliu: firmele de pază la școli sunt istorie! Locul agenților de pază va fi luat de polițiști locali, denumiți guarzi, care vor fi angajați special pentru a păzi instituțiile de învățământ. Declarațiile viceprimarului au stârnit îngrijorarea unei părți a consilierilor, care s-au arătat sceptici în ceea ce privește capacitatea logistică a Poliției Locale de a face față unei probleme atât de sensibile, cea a siguranței copiilor. Mai mult, consilierul local Paul Foleanu, membru în CA-urile a două școli, a declarat: „Am înțeles că se va face o economie la bugetul local. Dar, ar trebui să încheiați onorabil acest contract cu firmele de pază, la care aveți datorii enorme și care se vor îndrepta împotriva primăriei pentru recuperarea lor…,” a conchis alesul local.

Tot din zona opoziției a fost ridicată și o altă problemă: cea a finalizării investiției în trotuare din Cartierul Coloniști. Consilierii au arătat că zona a fost cu totul abandonată de autorități și de constructor, că părinții nu pot să își ducă bebelușii în cărucioare, copiii umblă direct pe carosabil, iar vârstnicii aproape că nu mai ies din curți: „Știți că aici au avut loc și două sau trei accidente mortale?”, a întrebat consilierul local Neculai Tănasă. Mai mult, consilierii l-au întrebat pe viceprimar de ce primăria a preferat să amenajeze un trotuar într-o zonă deloc circulată a orașului – zona de vizavi de poliție, spre Dacia Service – în loc să finalizeze investiția începută de un an de zile și abandonată de peste 6 luni. Dragoș Angelescu a dat vina pe constructorul ce realizează investiția din Coloniști, afirmând că acesta nu a avut toate documentele conforme pentru a beneficia de plata serviciilor.