Week-end aglomerat pentru jandarmii constănțeni

În acest sfârșit de săptămână,  jandarmii constănțeni vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia evenimentelor organizate în județul Constanța.

Pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală,  jandarmii se vor afla în zonele în care se vor desfășura evenimentele programate în perioada următoare.

Pe timpul misiunilor oamenii legii vor purta discuţii cu cetățenii, le vor prezenta atribuțiile Jandarmeriei şi îi vor informa cu privire la respectarea normelor legale.

Având în vedere faptul că organizatorii estimează prezenţa unui număr mare de persoane la aceste evenimente, jandarmii constănțeni recomandă participanţilor:

  • să respecte indicaţiile organizatorilor şi ale forţelor de ordine;
  • să nu se implice în conflicte ce ar putea conduce la tulburarea ordinii şi liniştii publice;
  • să fie atenți la bunurile şi obiectele personale;
  • să supravegheze copiii pentru a nu îi pierde în mulţime;
  • să solicite sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului 112, în caz de urgenţă.

În aceste misiuni  jandarmii vor coopera cu efective din cadrul I.P.J. Constanța,          I.S.U. Constanța și din cadrul Poliției Locale.

 

***

Informații suplimentare:

 

Evenimentele anunţate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenţi sunt următoarele:  ceremoniile organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române la Constanța, Mangalia și Medgidia, vineri 24 ianuarie; meciurile de futsal în cadrul Trofeului Telegraf, sâmbătă 25 ianuarie; meciul de handbal masculin A.H.C.Dobrogea Sud Constanța – C.S. Medgidia,  precum și  meciurile de futsal în cadrul Trofeului Liga Old Boys, duminică 26 ianuarie.

 

 

      COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE  ŞI CU PUBLICUL

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*