25 aprilie 2024

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a luat la pas Şantierul Naval Damen, unde se construiesc, în prezent, 7 nave nou-nouţe

 

Astăzi, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgul-Daniel Popescu a efectuat o vizită la Şantierul Naval Damen Mangalia. La întâlnire au participat în calitate de gazde, fondatorul companiei olandeze, Kommer Damen şi directorul general „Damen Mangalia”, Chris Groninger, iar în calitate de invitaţi, prefectul judeţului Constanţa, George-Sergiu Niculescu, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu şi alţi oficiali.

În scurta declaraţie de presă, ministrul Economiei, Virgil Popescu a precizat că este mulţumit de activitatea şantierului naval, cât şi de investitorii olandezi de la Damen, care au în plan numeroase proiecte de anvergură. „De la preluarea şantierului din 2018, când numărul angajaţilor era de 1.600, în prezent, lucrează aici peste 2.200 de salariaţi, iar, curând, numărul acestora va creşte considerabil. Am discutat cu ministrul Transporturilor pe tema adâncimii docurilor, acestea fiind proiectate la 9 metri, dar fiind funcţionale la 7 metri. Astfel, se vor crea condiţii pentru ca docurile să beneficieze de o adâncime de 9 metri, care să le permită construcţia unor nave mult mai mari, iar acest lucru se va întâmpla pe întreg litoralul românesc. Chiar dacă suntem acţionari majoritari, nu dorim să încasăm dividende, tocmai pentru a permite companiilor din domeniul naval să se dezvolte. Am spus şi o repet, statul român a fost unul slab, dar acest lucru nu se va mai întâmpla. Aşteptăm un bilanţ de la Damen, însă, acum, este prematur, întrucât abia au preluat şantierul. Suntem încrezători, însă în rezultatele pe care le vor înregistra”.

Oficialii au dorit să vadă cum se lucrează efectiv în şantier, astfel că s-a făcut o deplasare în halele de producţie şi reparaţie. Directorul de producţie al şantierului, Lucian Popescu a declarat pentru „Ediţia de Sud” că, în prezent, sunt în lucru 7 proiecte, respectiv 7 nave ce se construiesc de la zero, la Mangalia. Mai există în docul 1, cel mai mare spărgător de gheaţă al României, „Perseus”, adus de la AFDJ Galaţi, căruia i se vor schimba, complet, echipamentele, tubulatura şi celelalte dotări. Lucrarea de reabilitare a spărgătorului de gheaţă se va încheia la sfârşitul acestui an. De asemenea, în sectorul de reparaţii se execută lucrări aflate în diverse stadii de execuţie.