24 aprilie 2024

Noaptea trecuta, razie pe litoral: 199 de societăți verificate si 184 de sancțiuni aplicate, în valoare de 200.000 de lei!

 

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun.

Peste 360 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța.

Cu ocazia controalelor au fost verificate 199 de societăți comerciale și au fost aplicate 184 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, dintre care 17 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 2 la O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor, 27 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 26 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 85 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii au identificat 6 societăți comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor, potrivit Legii 55/2020, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 61.000 de lei.

Exemple:

În stațiunea Mamaia, polițiștii au identificat 3 societăți comerciale care nu au luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecție sanitară și nu au asigurat ca normele de distanțare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacțiunea fizică cu și între clienți.
Cei 3 agenți economici au fost sancționați cu amendă în valoare totală de 15.000 de lei. Ulterior, pentru că nu s-au conformat legislației în vigoare și a recomandărilor polițiștilor, 2 dintre aceștia au fost sancționați cu amendă în valoare totală de 20.000 de lei.

În stațiunea Costinești, polițiștii au identificat 2 societăți comerciale care nu au luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecție sanitară și nu au asigurat ca normele de distanțare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacțiunea fizică cu și între clienți, agenții economici fiind sancționați cu amendă totală în valoare de 16.000 de lei.

Totodată, în stațiunea Vama Veche, a fost identificată o societate comercială care nu a luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecție sanitară și nu a asigurat ca normele de distanțare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacțiunea fizică cu și între clienți, agentul economic fiind sancționat cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

În același timp, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 16 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci).
În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 79 de deficienţe, fiind aplicate 79 de sancțiuni (63 de avertismente şi 16 amenzi), în valoare totală de 21.000 de lei. De asemenea, au fost aplicate 2 avertismente pentru nepurtarea măștii de protecție.

Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de distanțare fizică pentru a se proteja pe ei înșiși, dar și pe toți cei din jurul lor!