29 martie 2024

Bacalaureat 2020, sesiunea august – septembrie: rezultate finale după soluționarea contestațiilor

 

Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2020, după soluționarea contestațiilor, la nivelul județului Constanța, este de 33,10%. Reamintim că rata de promovare generată de rezultatele inițiale a fost de 30,69%.
Prin urmare, 426 de candidați au promovat examenul în această sesiune: 363 (medii între 6-6,99), 56 (medii între 7-7,99), 6 (medii între 8-8,99) și un candidat cu media peste 9. Dintre aceștia, 301 de candidați provin din promoția curentă, iar 125de candidați provin din promoțiile anterioare. Menționăm că în sesiunea august-septembrie au fost depuse 435 de contestații.
Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
Rezultatele finale au fost afișate astăzi, 5 septembrie, la ora 10:00, în centrele de examen și pe pagina web dedicată. La fel ca în prima sesiune, rezultatele pot fi accesate în baza unui cod furnizat fiecărui candidat, datele personale fiind anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).