2 mai 2024

„Victima” interlopilor haini, ce au năpădit orașul sau, poate, un bun motiv de reluare a alegerilor?

Că a fost vorba despre consilieri locali pe care, in timp, i-a numit cum i-a venit la gura („viermi” este un singur exemplu) și care voiau să îl agreseze sau sa ii saboteze proiectele, că a fost vorba despre contracandidați care îi distrug bannerele electorale cocoțate la trei metri, Cristian Radu a știut să joace, mereu, cartea victimei. Iată că, mai nou, găselnița e originala: orașul a fost împânzit de interlopi, care, știe el, primarul, vor să intimideze și să descurajeze prezența la urne (facsimil) a celor ce se vor călca în picioare să-l voteze. Drept pentru care, spune domnia sa, este necesară prezența unor forțe de ordine sporite în minunata noastră urbe, deunăzi lipsită de orice act infracțional.

Ar fi nostim, dacă nu ne-am gândi, ipotetic, desigur, la strategia abordată de candidatul Cristian Radu acum opt ani când a clamat că alegerile au fost viciate din cauza celor câteva zeci de persoane care ar fi votat după încheierea actului electoral. Oare, așa ziși interlopi ar putea, de exemplu, să creeze false scandaluri la urne, iar astfel să se solicite reluarea alegerilor? E doar o simplă întrebare, retorică, desigur, la care nu vom primi răspuns, pentru că Primăria Mangalia nu are un purtător de cuvânt sau un birou Mass Media căruia să i-o adresăm.

Între timp, primăria ne mai spune că o să ne asigure mănuși și măști, dacă nu avem la intrarea în secții.

La intrarea în secția de votare, fiecărui alegător i se va lua temperatura și va fi îndrumat să se dezinfecteze pe mâini, înainte de a se identifica și de a primi ștampila și buletinele de vot. Pe tot parcursul procesului electoral, în secția de votare va fi permis accesul a cel mult 5 alegători, restul fiind rugați să aștepte în fața secției, cu respectarea distanțării sociale. Urna specială va fi folosită cu respectarea tuturor prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară. În plus, Primăria Mangalia va asigura întreaga dotare tehnico-materială pentru buna desfășurare a procesului electoral.