Lipsă apă în localitatea Cumpăna!

Astăzi – 26 ianuarie 2021, în jurul orei 16.10, conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250  mm, de pe strada Gheorghe Barițiu din localitatea Lazu  (intrarea dinspre localitatea Cumpăna), a înregistrat o avarie. Pentru executarea lucrărilor de remediere a acesteia, RAJA S.A. a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile din Stația de tratare și pompare Constanța Sud, până în jurul orei 24.00. 

În acest timp, sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Cumpăna.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.