„Ediţia de Sud“: 18 concurente din 12 ţări participă la „Miss Diaspora“

Optsprezece frumuseţi din Diaspora vor participa, pe 24 august, la finala unei noi ediţii a evenimentului tradiţional „Miss Diaspora“. Concursul este organizat de Asociaţia Pro Familia, în parteneriat cu Complexul „Paradiso“. Cele 18 tinere românce stabilite peste hotare au fost selecţionate în baza preselecţiilor ce au avut loc în ţările în care locuiesc, în prezent, fiecare dintre ele.

Tinerele „miss“ au vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, au origine română şi nu au mai participat la altă ediţie a concursului. Premiile primite de cele ce vor urca pe podium sunt 1.000 de lei – Premiul de popularitate, 2.000 de lei – Premiul al III-lea, 3.000 de lei – Premiul al II-lea şi 5.000 de lei – Premiul I şi Trofeul „Miss Diaspora“.

Pentru „Ediţia de Sud“ regizorul Cornel Diaconu, organizatorul evenimentului, a dezvăluit câteva noutăţi ale concursului: „Tinerele, ce provin din 12 ţări, vor fi votate pe site-ul www.missdiaspora.ro, pentru prima dată, nu doar în baza fotografiilor, ci şi a unor probe video. Totodată, în cadrul „Miss Diaspora“, anul acesta, vom avea şase probe, printre acestea numărându-se şi proba individuală în cadrul căreia fetele vor promova, aşa cum poate fiecare mai bine, România. În plus, tot ca o noutate, concursul „Miss Diaspora“, va avea o pagină de facebook“.

Proba de folclor a ediţiei 2012 va fi asigurată, pentru prima dată de la începutul concursului, în 2000, de instructorul Gina Nicolin, din Mangalia, ce îl va înlocui pe maestrul Ion Tugearu, care anul acesta nu a putut fi prezent la eveniment.

Anul trecut, competiţia a avut loc la Roma, în urma disensiunilor iremediabile apărute între organizatori şi primăria Mangalia. Câştigătoarea ediţiei 2011 a „Miss Diaspora“ a fost Iulia Daniela Goia.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*